Conducerea UCB blochează proiectele Asociaţiei Studenţilor

Mai marii Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu nu au renunţat la desfiinţarea Asociaţiei Studenţilor din cadrul instituţiei de învăţământ superior. În urma scandalului legat de petrecerea porno organizată de membrii asociaţiei după serbarea “Balului Bobocilor”, spaţiul în care asociaţia îşi desfăşura activitatea a fost conservat, iar studenţii nu mai au acces la proiectele pe care le aveau în desfăşurare. Reprezentanţii asociaţiei sunt de părere că cei din conducerea Senatului se răzbună acum pentru nişte nemulţumiri mai vechi.

Forul de conducere al universităţii din Târgu Jiu nu a renunţat la demersurile în justiţie pentru desfiinţarea Asociaţiei Studenţilor din UCB. Reamintim faptul că, în data de 21 noiembrie 2013, după Balul Bobocilor, zeci de studenţi şi membri ai asociaţiei au mers la un club din centrul oraşului unde au participat la un show erotic, susţinut de nişte animatoare aduse tocmai din capitală. Un scandal de proporţii s-a iscat după această petrecere de pomină. Conducerea universităţii considerat că în acest fel a fost denigrată imaginea instituţiei de învăţământ superior. Acum, membrii asociaţiei nu mai au acces la proiectele pentru anul în curs dat fiind faptul că nu mai au acces în spaţiul asociaţiei din incinta Facultăţii de Inginerie.

În luna aprilie a acestui an urma să aibă loc o sesiune de comunicări în domeniul tehnic care, cel mai probabil, nu va mai fi organizată. “Înainte să facă o anchetă au închis sediul asociaţiei, schimbând butucul. Nu au mai permis nici măcar accesul membrilor pentru a vedea dosarul cu arhiva, proiecte, actele organizaţiei. S-a făcut o anchetă, au influenţat pe toţi cei ca să spună ceea ce vroiau cei din comisie. Au trimis mai departe la Senatul universităţii, care a aprobat începerea unei acţiuni de închidere a organizaţiei şi radiere de la registrul asociaţiilor şi fundaţiilor”, a spus Iulian Jerca, fost student şi director de proiecte şi atrageri de fonduri în cadrul ASUCB.

Jerca: Este o acţiune de payback

Reprezentanţii ASUCB mai spun că acum plătesc pentru faptul că nu s-au implicat în alegerile pentru şefia Senatului UCB. “Ne vom apăra. Cadre didactice îmi spun că această acţiune împotriva noastră nu ar fi avut loc dacă nu era vorba de evaluarea universităţii. Personal consider că este o acţiune de payback din partea conducerii Senatului. Aici se creează monopolul celeilalte organizaţii, care l-a sprijinit în campanie. Noi, ca asociaţie, nu ne-am băgat pentru nu trebuia. Trebuie să rămânem neutri şi să apărăm interesele studenţilor”, a mai spus Jerca.   

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: