Conflictul dintre Ministerul Energiei şi conducerea CE Oltenia se lasă cu interpelări

Deputatul PMP Gorj, Scarlat Iriza, a reacţionat printr-o interpelare la comunicatele prin care Ministerul Energiei a criticat conducerea Complexului Energetic Oltenia.  Obiectul interpelării lui Iriza, care va fi citită luni de la tribuna parlamentului, este "Clarificări privind acuzațiile aduse de Ministerul Energiei la adresa conducerii Complexului Energetic Oltenia".

 Iată textul interpelării:

Prin două comunicate de presă oficiale, postate pe site-ul Ministerului Energiei, la 13 și, respectiv, 17 aprilie a.c., se aduc o serie de acuzații la adresa actualei conduceri a Complexului Energetic Oltenia.

În contextul acestor acuzații, vă solicit următoarele clarificări:

1.     Conducerea CEO este acuzată că a prezentat Comitetului de coordonare pentru activitatea minieră, din Ministerul Energiei, un raport sumar, incomplet, cu date cu caracter general, fără conținut substanțial, privind situația sectorului minier de lignit. Punctual, în cele două comunicate de presă se arată că n-au fost prezentate informații complete cu privire la elementele de fundamentare a planului de acțiune în sectorul lignitului, și nici măsurile necesare pentru a se atinge strategia de dezvoltare pe viitor. Mai mult, se susține că, în prezent, nu există un plan de dezvoltare pe termen mediu și lung, în sectorul lignitului, la nivelul CEO.

În legătură cu aceste acuzații, vă solicit să îmi comunicați când au fost solicitate documentațiile respective și ce termene au fost trasate pentru prezentarea lor. Totodată, solicit documente care să dovedească faptul că Ministerul Energiei a solicitat acele înscrisuri conducerii CEO și că n-au fost prezentate la termenele stabilite.  

2.     Ministerul Energiei pretinde conducerii CEO să inițieze un ”dialog corect cu partenerii sociali”.  În context, vă solicit să precizați dacă a te prezenta, ca ministru al Energiei, doar în noaptea de 18 spre 19 februarie, pentru a discuta cu angajații CEO aflați atunci în a cincea zi de grevă a foamei, se circumscrie aceluiași deziderat, referitor la un ”dialog corect cu partenerii sociali”. În al doilea rând, vă rog să precizați dacă ”dialogul corect cu partenerii sociali” din CEO, pus în operă de conducerea Ministerului Energiei, a determinat zeci de angajați să pornească în data de 11 aprilie a.c. în așa-numitul marș al disperării către București.

3.     Ministerul Energiei pretinde conducerii CEO să aleagă șefii companiei pe criterii de meritocrație și în condiții de transparență. În context, vă rog să precizați dacă conducerea Ministerului Energiei, care a participat la numirea noului Consiliu de Supraveghere, consideră că noii membri ai acestei structuri au fost aleși pe criterii de meritocrație și în condiții de transparență. Punctual, vă rog să precizați cum apreciați faptul că domnul Ivan Ștefan Valeriu, desemnat cu sprijinul Ministerului Energiei ca membru al Consiliului de Supraveghere, a prezentat Complexului Energetic Oltenia un cv oficial în care pretinde că a avut primul loc de muncă la vârsta de 44 de ani. În aceste condiții, considerați că ați respectat criteriile de meritocrație și transparență pe care le clamați?

4.     În legătură cu criteriile de meritocrație și transparență cu care pretindeți să se opereze în numirea de șefi în CEO, vă rog să precizați dacă sunteți la curent cu numirile de directori impuse managerului interimar Laurențiu Ciobotărică de membri ai Consiliului de Supraveghere. Totodată, vă rog să precizați ce criterii au fost avute, în vedere, de pildă, la numirea domnisoarei Petra Patricia Pătrașcu, ca director al Direcției de Resurse Umane, la solicitarea expresă a domnului Ivan Ștefan Valeriu.

Solicit răspuns scris.

          Cu deosebită considerație,

          Scarlat Iriza

          Deputat al Partidului Mișcarea Populară

Vizualizări: 2,403

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: