Consilier PSD: Stadionul este impecabil

Consilierii locali din Târgu Jiu au reacționat după ce „Pandurul” a publicat fotografii conform cărora zone din stadion sunt inundate, iar prin pereți se infiltrează apă. „Stadionul este impecabil, am fost acolo”, a spus consilierul PSD Cristian Toader Pasti.

Stadionul este impecabil, dar deficiențele existente vor fi remediate. Asta este părerea consilierului local PSD Cristian Toader Pasti, exprimată la Radio Infinit, după ce „Pandurul” a publicat fotografii trimise de un muncitor care atrage atenția asupra faptului că parcarea subterană se inundă la fiecare ploaie, pereții au început să crape, apa se infiltrează prin mai multe locuri etc.

„Numai dacă pică un OZN sau un meteorit se alege praful de stadionul municipal. Eu am fost pe stadionul municipal și arată impecabil”, a spus Toader Pasti. În următoarea frază, a recunoscut existența unor deficiențe: „Încă nu s-a recepționat, toate deficiențele acestea trebuie remediate, chiar acum am o discuție cu un domn care a fost la recepție, știe despre ce este vorba, sunt niște lucruri, se îndreaptă”.

Cristian Toader Pasti crede că cei care fac previziuni sumbre sunt bolnavi: „Eu cred că nu se alege praful, previziunile astea sumbre de care suntem bolnavi, că se alege praful de tot, eu zic că nu sunt întemeiate”. Consilierul PSD nu înțelege de ce ar fi o problemă cu faptul că se inundă parcarea subterană. „Dacă s-a inundat parcarea ce înseamnă, că pică stadionul? Recepția nu va fi semnată până când nu se repară aceste deficiențe”, a spus Toader Pasti la Radio Infinit.

Primarul liberal Marcel Romanescu a fost însă destul de evaziv: „Constructorul face demersurile necesare pentru a preda această investiție, în rest nu știu ce să vă spun. Stadionul va fi racordat la gaze și la curent, în momentul în care îl vom prelua vom face tot ce depinde de noi ca să nu apară aceste probleme”.

Pe de altă parte, consilierul ALDE Eduard Lădaru îi recomandă să mai facă o inspecție pe stadion, dacă nu s-a lămurit după cele două de până acum.

Galerie foto



Vizualizări: 1,382

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: