Consilierii locali nu mai aprobă hotărâri de consiliu

Primarii localităţilor gorjene nu prea mai au ce aproba în ultima perioadă în materie de hotărâri de consiliu local. Abia dacă mai dau două sau trei hotărâri în timpul şedinţelor lunare pe care le aprobă şi astea de cele mai multe ori nesemnificative. Aşadar, consilierii stau pe tuşă.

Un exemplu este chiar primarul comunei Roşia de Amaradia care spune că la ultima şedinţă de consiliu local a avut doar informări însă mai are câte ceva pe ordine de zi pentru următoarea şedinţă de consiliu local ce va avea loc în ultima vineri din lună. „La ultima şedinţă am avut doar informări, iar cele mai recente hotărâri sunt legate de o rectificare bugetară pe minus în învăţământ, un acord de drum pentru deschiderea carierei Bustuchin şi în rest probleme minore legate de redimensionarea drumurilor de tarla. În ceea ce priveşte rectificarea bugetară este vorba de două miliarde şi ceva pe care trebuie să-i dăm înapoi, dar nu sunt probleme pentru că oricum la început am fost pe plus dar acum de când s-a stabilit cu plata per elev am avut rectificarea pe minus”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.

La Hurezani, însă, în ultima şedinţă de Consiliu Local a fost aprobată o singură hotărâre legată de responsabilizarea unei persoane care să reprezinte comuna în Asociaţia Valea Amaradiei, iar pe viitor nu se anunţă nimic. „Luna trecută am avut şedinţă unde am stabilit o persoană care să reprezinte interesele comunei Hurezani în Asociaţia Valea Amaradiei. Este vorba de o asociaţie din care fac parte 11 comune şi care îşi propune atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea localităţilor”, a declarat Gheorghe Cîrstea, primarul comunei Hurezani.

Nici comuna Cătunele nu stă mai bine la hotărârile de Consiliu Local. Aici primarul a aprobat doar două hotărâri în ultima perioadă, una legată de modificarea bunurilor din domeniul public al primăriei şi alta de stabilirea condiţiilor desfăşurării programului Biblionet în comună. „La ultima şedinţă de consiliu am aprobat o hotărâre prin care ne obligăm să punem la dispoziţie spaţiul şi dotările necesare pentru ca să putem desfăşura programul acela Biblionet iar cea de-a doua o reprezintă modificarea bunurilor din domeniul public al primăriei. Mai băgăm încă patru lucrări şi anume trei drumuri şi sistemul de apă al comunei”, a declarat Florinel Ţuilă, primarul comunei Cătunele.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: