Consiliul Judeţean a împărţit fără scandal banii primăriilor

Consilierii judeţeni au votat luni, 13 martie, în unanimitate, repartizarea cotelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Asta după ce luna trecută liberalii s-au plâns că opt unităţi administrativ-teritoriale, conduse de primari PNL, nu au primit niciun leu. De data aceasta, doar două administraţii publice locale figurează cu zero lei. Este vorba despre Câlnic şi Fărcăşeşti, primării care beneficiază de redevenţe. Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spune că s-a revenit asupra sumelor iniţiale, după ce primăriile au trimis adrese cu fondurile necesare pentru asigurarea cofinanţărilor la proiectele de investiţii.

Pentru prima dată, consilierii judeţeni PSD şi cei ai PNL au căzut de acord asupra unui proiect ce vizează repartizarea banilor. Consiliul Judeţean a împărţit, luni, suma de 15.167 mii lei, din care: 6.823 mii lei - sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi 8.344 mii lei - cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, sume totale alocate pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi de capital, în ordine cronologică a vechimii arieratelor, dar şi pentru rambursarea ratelor la împrumuturile contractate în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene.

Chiar dacă în urmă cu aproximativ o lună, când s-a făcut o estimare a sumelor pentru anul 2017, liberalii au fost împotrivă, de data aceasta au votat pentru, la fel ca şi ceilalţi consilieri. „Este vorba tot despre repartizarea cotelor defalcate din TVA. A fost modificată hotărârea iniţială şi au fost repartizate alte cote de TVA. Consilierii Partidului Naţional Liberal au votat pentru, am considerat că de această dată sumele au fost împărţite în mod echilibrat. La această împărţire, doar două din cele opt primării liberale care aveau zero lei mai au această sumă, celelalte au primit sume din cotele defalcate din TVA. Au rămas cu zero lei, primăriile Fărcăşeşti şi Câlnic, care beneficiază de redevenţe şi nu ar avea o prea mare problemă cu aceste sume”, a declarat Denisa Suţă, consilier PNL.  

Cosmin Popescu: Sperăm să încheiem anul fără probleme

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, spune că a ţinut cont de solicitările primarilor, indiferent de culoarea lor politică. „Am ţinut cont de prevederile legale, în limita sumei prevăzute în bugetul de stat, pentru necesitatea fiecărei comunităţi locale. Am ţinut cont de fiecare proiect în derulare, de care sunt propuse şi de datoriile fiecărui UAT, în limita posibilităţilor şi a ceea ce înseamnă alocare dată de către bugetul de stat. Ceea ce am aprobat în şedinţa trecută a fost doar o previziune, acum am luat fiecare UAT, am cerut prin adresă o situaţie reală pentru anul 2017”, a declarat Cosmin Popescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean speră ca primăriile din Gorj să încheie anul fără probleme. „Întotdeauna banii nu sunt suficienţi, dar sperăm să ne descurcăm şi să derulăm proiecte noi astfel încât la rectificarea bugetară din trimestrul al IV-lea din anul 2017 să putem cere sume mai mari, să închidem anul 20117 fără datorii către furnizori”, a precizat Cosmin Popescu.

Tot în şedinţa de luni s-au aprobat şi sumele estimate pentru următorii trei ani. De data aceasta, sumele nu au mai fost modificate. „Am menţinut previziunile pentru anii 2018, 2019 şi 2020, dar în situaţia în care avem proiecte noi şi acele sume vor fi modificate la momentul respectiv, la aprobarea bugetului sau la rectificări bugetare din anii viitori”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

DRUMURI

În şedinţa de luni a fost repartizată, pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru anul 2017, suma de 10.831 mii de lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale.  

Vizualizări: 912

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: