Contestaţie admisă la licitaţia pentru grupul 7 Işalniţa

CE Oltenia a atribuit la începutul anului societăţii Romelectro lucrarea „Reabilitare si modernizare bloc energetic nr. 7 lignit S.E. Işalnita – Modernizare instalaţie de evacuare a zgurii din cazan”, în valoare de 26 de milioane de lei, fără TVA. La licitaţie s-a înscris şi Alstom Infrastructure România, care ulterior a contestat decizia CE Oltenia de a da contractul Romelectro. Pe 15 septembrie 2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis plângerea Alstom şi a anulat decizia CE Oltenia prin care a atribuit lucrarea către Romelectro SA. „Dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispoziţiilor de mai sus, prin stabilirea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit prin documentaţie, potrivit celor cuprinse în motivare“, se arată în decizia Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNSC).

Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia a respins în august investiţia la grupul 7 de la Işalniţa. O situaţie asemănătoare a fost cu investiţia de la grupul 5 de la Rovinari, când conducerea a atribuit o licitaţie de 63 de milioane de lei tot Romelectro, deşi Consiliul de Supraveghere nu aprobase investiţii la grupul 5 Rovinari. Consiliul de Supraveghere nu a aprobat începerea lucrărilor la blocul energetic, argumentul supraveghetorilor fiind că nu se impune cheltuirea a zeci de milioane de euro până când nu va fi gata strategia energetică a României, pentru a stabili direcţia pentru energia pe cărbune.

print_cnsc

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: