Acuzaţii între sindicalişti după vizita Băncii Mondiale

Reprezentanţii Băncii Mondiale (BM) care au venit săptămâna trecută la CE Oltenia au stat de vorbă  cu un director trimis în judecată şi cu sindicalişti fără mandat. Aceasta este concluzia după acuzaţiile venite la două zile după plecarea delegaţiei BM.

O delegaţie a Băncii Mondiale a vizitat termocentrale şi cariere din CE Oltenia pe 17 septembrie, după care a urmat o şedinţă la care au participat membri ai Directoratului condus de Laurenţiu Ciurel şi sindicalişti din companie. În ziua vizitei, Laurenţiu Ciurel a fost trimis în judecată pentru corupţie, în acelaşi dosar cu premierul Victor Ponta, senatorul Dan Şova şi directorii Octavian Graure şi Dumitru Cristea. Dintre sindicalişti au fost prezenţi de la federaţiile Univers şi Mine Energie.

Mitrescu şi Pîrvulescu, neinvitaţi

Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Constantin Mitrescu, a declarat luni că Marin Golea şi Ioan Feurdean nu au avut mandat de la federaţie ca să meargă la întâlnire şi că ei au fost acolo în calitate de „salariaţi ai lui Ciurel“. Golea este jurist, iar Feurdean este inginer la companie. „Noi nu am fost invitaţi şi am înţeles că au fost invitaţi Feurdean şi cu Golea, ca persoane fizice, că nu au primit mandat de la FNME. FNME nu a fost reprezentată la întâlnirea cu Banca Mondială. I-a chemat în calitate de salariaţi. Noi vom trimite adresă şi la Banca Mondială şi o să spunem acest lucru. Noi am fi vrut să scoatem în evidenţă şi alte lucruri: că acest management politic susţinut de colegul de dosar penal cu actualul manager sunt principalii factori care au dus la dezastrul din companie, nu doar ANRE şi energia verde, aşa cum spun cei care sunt chemaţi să ridice osanale“, a spus Mitrescu.

Marin Golea, participant la întâlnirea cu Banca Mondială, a declarat că nu avea nevoie de mandat de la FNME pentru că a fost în calitate de preşedinte de sindicat. „Am primit o invitaţie, eu ca preşedinte al sindicatului. Nu scrie nicăieri de federaţii. (...) Eu nu sunt în conflict cu colegii mei. Cum să fie supăraţi pe mine sau eu pe ei? Nu au de ce să fie supăraţi. Eu nu am fost invitat din partea federaţiei. Nu sunt şefii mei, nu trebuie să le cer voie. Nu încalc statut, nimic, m-am dus în calitate de preşedinte de sindicat. Golea nu trebuie să aibă mandat să se ducă la o întâlnire, ca preşedinte de sindicat. M-am dus şi am făcut o intervenţie legată de Banca Mondială“, a declarat Marin Golea.

Căldăruşe, fără mandat

Golea a mai spus că a vorbit timp de 40 de minute despre problemele companiei. „Concluzia este că oamenii s-au scuzat că nu ei sunt cei care vor lua decizia, ei recomandă guvernelor. Dar când strângi cu uşa... Prima dată ce au zis, să ne modernizăm, şlam dens, desulfurare, după care au venit cu recomandarea să casăm grupurile“, a fost unul dintre mesajele lui Golea.

Dan Pîrvulescu, vicepreşedinte FNME, a susţinut că nu Banca Mondială bagă CEO în faliment, ci actul managerial. „Rezultatele arată că suntem cu 3000 de salariaţi mai puţini, salarii reduse cu 30% după trei ani, cu cariere ce arată ca după bombardament, fără investiţii, cu creanţe şi datorii explozive. Dacă mai rămâne Ciurel, în doi ani CEO va fi istorie“. Nu numai la FNME au fost probleme cu cei care au participat la şedinţă, ci şi la Federaţia Univers. Constantin Creţan susţine că Gabriel Căldăruşe nu a avut mandat de la sindicalişti pentru a participa la această întâlnire.

lideri_minerit_4

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: