Contractul încheiat cu ungurii, reziliat în sfârşit

Perioada de graţie de 300 de zile acordată societăţii Vegyepszer ZRT Budapesta pentru a găsi o firmă capabilă din punct de vedere tehnic şi financiar care să execute lucrările de reabilitare a DN 66 expiră în următoarele zile. Astfel, contractul firmei maghiare privind modernizarea acestui drum va fi reziliat. Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj spune că va fi organizată o nouă licitaţie la un preţ mai ridicat decât prima dată.

Contractul firmei maghiare care promitea reabilitarea DN 66, în urmă cu aproximativ 2 ani, va fi reziliat deoarece termenul de graţie de 300 de zile va expira peste câteva zile. Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj spune că în această primăvară va fi organizată o nouă licitaţie pentru modernizarea tronsonului dintre Rovinari şi Bumbeşti- Jiu. “Termenul de extensie de 300 de zile acordat firmei din Budapesta va expira în aceste zile, iar în perioada imediat următoare contractul privind reabilitarea DN 66 va fi reziliat. La începutul săptămânii viitoare voi purta o discuţie cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în vederea organizării unei noi licitaţii la un preţ mai mare ca prima dată”, a declarat Dumitru Leuştean, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj.

Firma Vegyepszer ZRT Budapesta a executat până în prezent mai puţin de 5% din volumul lucrărilor ce trebuiau finalizate în urmă cu circa 2 ani. Pentru acestea ungurii au încasat mai bine de 4 milioane de euro.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: