Controale la microhidrocentralele din Gorj

Comisarii de mediu gorjeni au verificat 11 microhidrocentrale de pe cursurile de apă din Gorj, pentru a vedea dacă respectă condiţiile din autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor. Controlul s-a derulat împreună cu reprezentanţii Apelor Române, iar autorităţile au urmărit cu precădere respectarea debitului de servitute.

Microhidrocentralele sunt obligate să lase o minimă cantitate de apă să curgă în aval de captări astfel încât speciile de peşti să nu fie afectate. Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că nu au constatat deficienţe, dar au trasat anumite măsuri. „Am verificat toate microhidrocentralele şi nu am constatat deficienţe, dar am stabilit măsuri de respectare a debitelor de servitute. Există riscul ca la captarea unui curs de apă să nu mai treacă deloc apă pe o lungime de sector de râu şi asta ar însemna periclitarea speciilor de peşti. Debitul de servitute este stabilit de nişte norme tehnice pe care le aplică Apele Române. Preventiv, am spus că acest debit trebuie permanent lăsat pe cursul de apă, mai ales în perioada cu secetă. Pentru că există intenţia operatorilor de microhidrocentrale ca în perioadele cu secetă să uzineze mai mult decât trebuie”, a declarat Gheorghe Sanda, comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj.

Operatorii economici care exploatează microhidrocentralele riscă amenzi de până la 100 mii lei dacă nu respectă debitul de servitute, dar şi pierderea autorizaţiei de mediu.

În Gorj, sunt şase microhidrocentrale pe râul Gilort, două pe râul Olteţ, una pe râul Galbenu şi o alta pe Şuşiţa, la care se mai adaugă şi cea a Uzinei Mecanice Sadu.

Vizualizări: 619

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: