Cotojman speră că în 2013 alt preşedinte va împărti banii Gorjului

Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, speră ca anul viitor alt președinte al Consiliului Județean Gorj să împartă banii județului. Cotojman este supărat că Ion Călinoiu i-a alocat un buget de doar un miliard și jumătate de lei pentru comună, în timp ce primarului PSD-ist din comuna învecinată, Bustuchin, i-a alocat cinci miliarde.

Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia, comună frecvent amenințată de alunecări de teren, este supărat că în acest an bugetul comunei i-a fost înjumătățit. ”Sunt nemulțumit că Ion Călinoiu mi-a dat un buget la jumătate față de anul trecut. Au întâietate primarii PSD, abonați la bugetul Consiliului Județean. Ion Ciocea din Bustuchin a primit cinci miliarde, în timp ce eu am primit doar un miliard și jumătate de lei. Dar nu o să stau la mila lui Călinoiu și tot ce înseamnă drum comunal va fi asfaltat”, spune nemulțumit Liviu Cotojman. De aceea speră ca anul viitor un alt președinte al Consiliului Județean să se ocupe cu împărțeala banilor, nu după criterii politice, ci după nevoile reale ale comunelor. ”Sper ca de la anul să avem alt președinte care să aloce bani în funcție de problemele cu care se confruntă comunele, nu după interese de partid”, declară Cotojman. Mai mult decât atât, pe acesta l-a deranjat și replica dată de președintele Ion Călinoiu, cum că ”primarul de la Roşia poate să obțină finanțare și de la Guvern”. ”Păi finanțarea de la Guvern se dă pentru anumite proiecte”, vine replica lui Cotojman.

NEMULȚUMIRE

O altă supărare a lui Cotojman este legată de drumul județean care trece prin Bustuchin, care a fost asfaltat doar până la intrarea în comuna pe care o administrează. ”Consiliul Județean a asfaltat drumul județean ce tranzitează comuna Bustuchin și s-a oprit la intrarea în comuna Roșia de Amaradia”, menționează primarul.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: