Creşte numărul preşedinţilor care renunţă

Numărul preşedinţilor de secţii de votare din Gorj, care au depus cerere de renunţare, a crescut de la 30 la 50. Aceştia nu vor să facă parte din birourile electorale la referendumul din 6-7 octombrie. „Din cei 332 de preşedinţi de secţii de votare, 50 au înaintat către Tribunalul Gorj şi Autoritatea Electorală Gorj cereri prin care solicită înlocuirea. Motivele pentru care aceştia s-au retras sunt fie probleme medicale, fie faptul că sunt plecaţi din judeţ la acest sfârşit de săptămână. Avem o mamă care ne-a spus că nu are cu cine lăsa copilul. A avut loc o nouă extragere electronică şi alte 50 de persoane au fost selecţionate“, a spus Corina Belteu, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului Gorj.

Cei care au depus cereri de renunţare au invocat alte motive. Au spus că banii sunt prea puţini, mai ales că este vorba de două zile. „Să vă spun sincer, este vorba despre latura materială, despre banii care sunt foarte puţini alocaţi. Să stai două zile la rând, şi sâmbătă de dimineaţă de la 6.00 până la 21.00 când se închide, şi duminică, e foarte greu. Preşedinţii primesc 10% din salariul minim pe economie, sumă impozabilă“, a spus una din persoanele care au depus cerere de renunţare.

Şi secretarul Primăriei Roşia de Amaradia fusese desemnat preşedinte de secţie, dar s-a retras pentru că era în incompatibilitate. (A.A.)

Vizualizări: 1,891

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: