Criblură şi pe drumul spre Rânca? Tudor: Ar putea fi pietricele mai mici!

Drumul Naţional 67 C ar putea rămâne la acelaşi stadiu şi în acest an. Deşi cabanierii din Rânca, staţiune traversată de această porţiune de drum, se plâng că şoseaua este distrusă, plină de cratere, drumarii spun că nu vor putea interveni prea curând, fiind vorba despre un drum încă în lucru. Pe acest tronson ar putea fi aplicat totuşi un tratament cu criblură, anunţă şeful drumarilor.

Şoseaua care duce spre staţiunea Rânca este plină de gropi, spre disperarea turiştilor care ajung în zonă şi a proprietarilor de pensiuni. Nici nu se va putea remedia ceva în acest an, pentru că drumarii nu pot interveni. „Nu putem să facem nicio intervenţie pe DN 67C de la Bengeşti până la Obârşia Lotrului. Este un litigiu între constructor şi statul român. Putem face doar lucrări de punere în siguranţă a drumului şi acestea au un anumit statut. Noi speram ca anul ăsta să punem covor în staţiune şi să facem un tratament cu un şlam special, nu cu sorturi. Dar dacă se impune să facem cu sorturi, facem şi cu sorturi”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.

Cu toate acestea, Tudor susţine că criblura aplicată va fi de o calitate mai bună decât cea care a apărut pe DN 67B între Drăgoieni şi Bălceşti. „Nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat la Scoarţa. Cel puţin din punctul de vedere al granulometriei, pietricelele vor mai mici în zona respectivă. Deşi sunt curbe şi e greu de aplicat, vom vedea. Rămâne ca inginerii, specialiştii, să găsească soluţia cea mai bună pe răspunderea lor. Să-şi pună semnătura pe soluţia propusă”, a mai spus Tudor.

Vizualizări: 2,107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: