Criminaliștii, la casa din Bălești unde au murit trei oameni împușcați

Criminaliștii din Gorj au revenit luni dimineața la Bălești, acolo unde duminică seara au murit prin împușcare un băiat de șase luni, mama și bunica lui. Prima ipoteză este că mama copilului, polițistă de meserie, suferea de depresie post-natală. Adela Lăpădat ar fi împușcat copilul de două ori în cap, pe mama ei în torace, apoi s-a sinucis. Este luată în calcul și ipoteza unei triple crime.

Casa este sigilată, iar oamenii legii merg din casă în casă pentru declarații de la vecini. Arma folosită aparține lui Constantin Lăpădat, soțul Adelei, la rândul lui polițist, la Mătăsari.

Polițista era în concediu de creștere a copilului. Mama ei, Elena Lăpădat, avea 54 de ani și era secretara directorului de la Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Colegii ei se declară șocați și spun că femeia nu s-a plâns niciodată că ar fi probleme în familie. (A.A.)

Vizualizări: 9,186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: