Demnitarii s-au săturat de propriile manifestări

Ziua Imnului Naţional a fost marcată duminică în Gorj de o mână de demnitari. Dacă în trecut scările Instituţiei Prefectului erau prea mici pentru sutele de oficiali, acum nu s-au adunat nici 20. De remarcat este că niciunul dintre cei şapte parlamentari de Gorj nu a onorat cu prezenţa respectiva manifestaţie. Mesajele au lipsit şi de pe paginile de socializare ale politicienilor locali. Cel mai probabil aceştia s-au săturat să se prefacă cum că le pasă de Ziua Imnului Naţional, Ziua Drapelului şi alte manifestări similare.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. (A.A.)

Vizualizări: 1,435

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: