Cristi Fluerătoru, liber după o noapte de arest

Fostul lider de sindicat din zona Motru, Cristea Fluerătoru, a fost reţinut miercuri pentru 24 de ore pentru evaziune fiscală. Acesta este acuzat că firma pe care o administrează a prejudiciat bugetul statului timp de trei ani cu suma de peste 250 mii lei. După o noapte petrecută în arestul poliţiei, acesta a fost pus în libertate sub control judiciar. Fluerătoru a negat acuzaţiile care i-au fost aduse.

Cristea Fluerătoru a fost reţinut miercuri de poliţişti fiind cercetat într-un dosar de evaziune fiscală la una dintre societăţile deţinute de acesta. Este vorba de firma Tiseco Construct din Motru care a mai fost implicată într-un alt dosar legat demodernizarea drumului dintre Miculeşti şi Ploştina. Oamenii legii spun că, de această dată, Fluerătoru a încercat să fenteze statul. “Din cercetări a reieşit faptul că acesta, în perioada iulie 2009- mai 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Motru, a înregistrat în evidenţele contabile mai multe documente fiscale fără a reprezenta operaţiuni reale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în valoare de peste 250.000 de lei”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj. 

După o noapte petrecută în arestul poliţiei, Cristea Fluerătoru a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a fi audiat de procurori în dosarul de evaziune. El a declarat jurnaliştilor prezenţi că nu a făcut evaziune. “Nu sunt vinovat. N-am comis infracţiunea de evaziune fiscală”, a declara acesta. “Exclus”, a comentat Fluerătoru referitor la prejudiciul calculat de oamenii legii.   

După audieri procurorii au decis să-l pună sub control judiciar pe fostul lider de sindicat.

Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: