Cristi Pustai a făcut opt achiziții pentru Liga 2! 

Gloria Bistrița și-a anunțat lista finală de achiziții, dar și plecările consemnate după promovarea din Liga 3. Nou-promovata a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia au participat Paul Somodean, director sportiv, Cristian Pustai, antrenorul principal, și Bogdan Apostu, impresar.

Pustai a finalizat campania de achiziții cu un număr total de opt noutăți, dar unul dintre cei prezentați în primă fază, după reluarea pregătirilor de Liga 2, a plecat de la CS Gloria Bistrița.

În privința jucătorilor veniți la CS Gloria Bistrița, în primă fază au fost prezentați un portar, Alexandru Greab (33 de ani, ex Gloria Buzău), un fundaș central, fotbalistul din Republica Moldova – Dinis Ieșeanu (25 de ani, ex SC Znojmo FK – liga a 3-a din Cehia), fundașul lateral Alexandru Fărăgău (20 de ani, ex SCM Zalău), dar și de atacantul nigerian Jimmy King Otega (19 ani, ex/împrumutat de la Corvinul Hunedoara). Acesta din urmă a promovat și el în Liga 2 la finalul sezonului trecut, fiind împrumutat de Corvinul Hunedoara la CS Dinamo.

CS Gloria Bistrița a mai transmis și acordurile cu Mehdi Lehaire (25 de ani, mijlocaș ofensiv belgian, ex Miedz Legnica – Polonia), Cavar Branimir (23 de ani, mijlocaș central croat, ex Hebar Pazardzhik – Bulgaria), Maxwell Michael Effiom (25 de ani, atacant nigerian, ex 07 Vestur – Insulele Feroe) și Franck Yves Bambok (30 de ani, mijlocaș defensiv camerunez, ex AEL Limassol – Cipru.

Cristian Pustai este mulțumit de schimbările de lot, de veniri și de plecări, iar acum se concentrează pe Liga 2, fiind de părere că întrecerea va fi una mai echilibrată decât întrecerea precedentă. Vede multe echipe care și-au manifestat intenția de a promova, dar și cluburi fără drept de promovare care pot fi sus în ierarhie dar le-a numit doar pe Steaua și CSM Slatina.

”(…) trebuie să avem răbdare, suntem o nou-promovată, lumea care vine la stadion trebuie să aibă răbdare, cred că vom fi o echipă care va face o figură frumoasă în Liga 2. Vrem să formăm o echipă care să joace frumos, să joace fotbal, iar în acest sens am făcut achiziții.

În acest moment, cred că suntem cu lotul complet și ne pregătim să începem Liga 2. (…)

Vrem să fim o echipă greu de învins pe orice teren, dar mai ales să aducem oamenii pe stadion. Aici e un oraș care iubește fotbalul, care are nevoie de fotbal și, de ce nu, să facem, cu pași mici, lucruri pentru viitor.

Liga 2 e mai puternică în acest sezon decât sezonul trecut. Cred că în sezonul trecut a fost mai slabă Liga 2 decât acum. Sunt mai multe formații care vor promovarea, anumite echipe au multă experiență în campionat, cum sunt Steaua sau Slatina, care nu au drept de promovare.

Este greu să spunem unde vom termina, nu am văzut toate echipele din Liga 2 cum se prezintă. Cred că în prima pauză competițională putem vorbi despre asta. Putem trage o linie după primele cinci etape”, a spus Cristian Pustai în cadrul conferinței de presă.

Vizualizări: 938

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: