Egal în primul meci de pregătire din această vară!

În prima partidă de verificare din această vară, CSM Târgu Jiu a remizat, scor 0-0, cu echipa de tineret a CS Universitatea Craiova. Câteva sute de spectatori au urmărit confruntarea dintre cele două echipe de pe Stadionul Municipal.
Deși inițial partida dintre CSM Târgu Jiu și echipa de tineret a CS Universitatea Craiova trebuia să se dispute pe terenul 3, oficialii clubului au luat decizia ca partida să se dispute pe Municipal, pentru ca spectatorii prezenți la meci să poată asista în condiții bune la prima confruntare a zilei.
A fost o confruntare echilibrată, terminată fără gol, dar în care nu au lipsit ocaziile de ambele părți. În condițiile în care temperatura a fost destul de ridicată, cei doi antrenori au concluzionat că testul a fost unul foarte util pentru ambele echipe.
Mario Găman și staff-ul său s-au bazat în primul meci al zilei pe jucătorii tineri din lot, pe nou veniți la echipă, dar și pe o serie de juniori din pepiniera proprie, semn că oficialii echipei se gândesc și la viitorul acestei echipe.
Pentru meciul cu tineretul Craiovei, Mario Găman a început cu următorul ”11”: Alexandru Oprița – Eduard Trăistaru, Alexandru Stăpan, Mihai Miculicean, Alexandru Lăpădat – Mario Lupulescu, Ionuț Budilică, Dragoș Blaj, Albert Cărămidaru, Andrei Vintilescu și Raul Iordaiche.
Astfel, în primul 11 de la acest meci, antrenorul Mario Găman a testat jucătorii sosiți la echipă în vara asta sau care se află în vederea clubului: Alexandru Stăpan, venit de la Minerul Motru, Mario Lupulescu, de la Gilortul Târgu Cărbunești, și Raul Iordache, de la LPS Târgu Jiu. În formula de start a fost trimis și juniorul Andrei Vintilescu, care a făcut un meci foarte bun.
Pe banca de rezerve s-au aflat o serie de tineri jucători, de la grupele de juniori ale CSM Târgu Jiu: Răzvan Vasiloiu, Eduard Cămin, Ianis Văcaru, Cristian Cioc, Giuliano Ganțolea, David Bucă, Daniel Ciortan, Gabriel Ilinca, Mario Gurean, Albert Nistor. În repriza secundă, în poarta CSM-ului a fost trimis Cristian Șocu, venit de la LPS Târgu Jiu. Toți cei prezenți pe banca de rezerve au prins minute în meciul contra Craiovei.
Vizualizări: 488
Distribuie Trimite pe WhatsApp