Critici dure la adresa guvernului Ponta

Cei mai apreciaţi trei regizori români ai momentului, Cristian Mungiu, Cornel Porumboiu şi Cristi Puiu, au criticat dur decizia guvernului Ponta de a trece Institutul Cultural Român din coordonarea Preşedinţiei în cea a Senatului, urmată de schimbarea conducerii.

„Ce e grav e că această schimbare referitoare la ICR s-a făcut printr-o ordonanţă de urgenţă de către aceiaşi oameni care considerau - parţial îndreptăţit, de altfel - acum trei luni, că o asemenea modalitate de decizie e improprie şi nedemocratică. Acum nu li se mai pare nedemocratică şi acţionează exact că cei pe care îi criticau, neavând nici măcar delicateţea de a simula o dezbatere publică. Nu pare să conteze decât înlocuirea grabnică şi fără judecată a tuturor celor asociaţi cu puterea dinainte, fără nici o analiză a competenţelor şi a rezultatelor lor. Există pericolul ca odată cu conducerea să fie aruncaţi peste bord şi profesioniştii care au făcut instituţia să funcţioneze şi să fie distruse structuri, programe, iniţiative care au funcţionat foarte bine - doar pentru că sunt implementate de cei dinainte", a spus Cristian Mungiu, citat de Adevărul.

„Îmi este greu să cred că Institutul Francez, Institutul Goethe sau British Council ar fi devenit ceea ce sunt acum dacă ar fi funcţionat ca o minge de ping-pong între diverse partide politice", spune regizorul Corneliu Porumboiu.

„Această Ordonanţă nu este altceva decât una din expresiile provincialismului nostru multifaţetat. Institutul Cultural Român este cu adevărat singura instituţie a statului român care a reuşit performanţa de a ne restitui bruma de demnitate atât de necesară însănătoşirii noastre ca naţie. Dacă noi am început să fim asociaţi şi cu altceva decât Ceauşescu, Dracula sau copiii străzii, acest lucru i se datorează în mare măsură echipei conduse de Horia-Roman Patapievici, care a muncit vreme de opt ani de zile la resuscitarea identităţii noastre culturale", a declarat Puiu, citat de Adevărul.

Detalii AICI.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: