Cu ce concluzii au venit liderii sindicali de la întâlnirea cu ministrul Energiei

Liderii federațiilor sindicale din Complexul Energetic Oltenia au avut miercuri discuția solicitată cu ministrul Energiei, Virgil Popescu. Aceștia au vrut să afle dacă există oameni în minister care fac lobby la Comisia Europeană pentru un program mai dur de restructurare și au venit liniștiți: ar fi doar informații false.

“S-a stabilit ca în perioada imediat următoare să se întărească dialogul între conducerea executivă a Complexului Energetic Oltenia și reprezentații sindicali, pentru eliminarea oricăror informații false ce pot afecta un program de restructurare și modernizare convenit al CEO, care să ducă la reducerea emisiilor de CO2”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Ministrul i-a asigurat pe liderii sindicali de faptul că, în această perioadă, “reprezentanți ai conducerii executive ai Complexului Energetic Oltenia, împreună cu experți din Ministerul Energiei pregătesc răspunsurile scrise la lista întrebărilor clarificatoare care sunt cuprinse în procedura intitulată „Investigatie”, in termenele prevăzute”.

Vă reamintim că planul de restructurare a fost făcut din august anul trecut, dar încă nu a fost aprobat. Comisia Europeană a anunțat că a început o investigație aprofundată cu privire la acest plan.

O altă problemă discutată de liderii sindicali cu ministrul s-a referit la plățile compensatorii pentru salariații CE Oltenia care își vor pierde locurile de muncă. “Tot în acestei întâlniri de lucru au fost luate în discuție, la propunerea liderilor de sindicat, și posibile măsuri de sprijin financiar, cât și alte tipuri de măsuri ce vor fi aplicate lucrătorilor care se vor afla în anii care urmează sub incidența programului de restructurare”, se arată în comunicat, fără a se specifica dacă s-a făcut o promisiune concretă.

Vizualizări: 4,814

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: