CE Oltenia, dat în judecată pentru 70 de lei

Un angajat al termocentralei din Rovinari a dat în judecată Complexul Energetic Oltenia pentru câțiva lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este vorba despre armonizarea făcută în toamnă în vederea echilibrării claselor de salarizare.

Bărbatul lucrează ca inspector PSI în cadrul Compartimentului Situații de Urgență, compartiment ce este subordonat directorului termocentralei Rovinari.

În urma protocolului din august încheiat între sindicate și administrație, s-a stabilit că fondul de salarii alocat pentru echilibrarea și armonizarea salariilor din cadrul SE Rovinari este de 70 lei/salariat, sumă brută, care se va distribui pe entități organizatorice proporțional cu numărul de salariați ai entității.

Propunerea sindicatului a fost ca bărbatului să i se acorde clasa 38C. În urma analizei fișei postului, directorul sucursalei a stabilit ca inspectorul PSI să aibă clasa 37C, rezultând o creștere cu 87 lei la salariul de bază.

Administrația a încheiat un act adițional, pentru trecerea de la clasa de salarizare 36C la clasa 37C, însă reclamantul a refuzat să-l semneze, nedându-și astfel acordul pentru modificarea contractului individual de muncă în privința salarizării.

Prin urmare, inspectorul PSI nu a primit cei câțiva lei în plus la salariu. Acesta a dat CE Oltenia în judecată, considerând că, până la soluționarea cererii sale pentru obținerea clasei 38C, „ar trebui să fie salariat cu clasa 37C și nu cu clasa 36C”.

Tribunalul Gorj i-a respins cererea ca neîntemeiată. „Ca urmare a lipsei acordului reclamantului în privința actului adițional menționat și a modificării salariale ce o cuprinde, reclamantul a continuat să fie salarizat potrivit actului adițional nr. 10 din 01.03.2019, adică cu clasa de salarizare 36C. Se reține că potrivit art. 41 alin.(1) Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților”, a reținut instanța.

Sentința pronunțată luna trecută nu este definitivă.

Vizualizări: 2,340

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: