Cum vrea o comună să înființeze un muzeu tradițional

Inițiativă inedită lăsată de primăria Scoarța! Autoritățile locale doresc să amenajeze un spațiu dedicat tradițiilor, obiceiurilor și portului popular din zona geografică a comunei. Obiectele tradiționale vor putea fi admirate la Caminul Cultural Scoarța.

Micul muzeu al comunei Scoarța se va realiza cu sprijinul cetățenilor din comună. Aceștia au fost rugați de reprezentații primăriei să doneze obiecte de îmbrăcăminte, cum ar fi costumele populare, dar și alte și alte obiecte care atestă tradițiile, obiceiurile și ocupațiile specifice locuitorilor din localitatea Scoarța.

"Sperăm să avem deschidere și din partea locuitorilor comunei. Noi le-am transmis mesajul, acum așteptăm să vedem ce donații o să primim. Prin acest mic muzeu dorim să aducem un plus de valoare comunei noastre", a afirmat managerul Căminului Cultural Scoarța, Nadia Dănărîcu.

Toți cei care vor face donații vor avea numele trecut în dreptul obiectului pe care l-au donat.

Galerie foto


Vizualizări: 704

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: