Cursuri de apă decolmatate de SGA Gorj

Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj a început în această săptămână lucrări de întreținere și reparații pe mai multe cursuri de apă pe care le are în administrare. Astfel, pârâul Ciocadia este decolmatat în zona Liniuța, pe raza comunei Bengești Ciocadia, pe o lungime de 500 de metri. Acțiunea are drept scop stoparea fenomenului de eroziune a malurilor si asigurarea secțiunii optime de scurgere la ape mari, arată un comunicat al SGA Gorj.

O altă lucrare este în zona Drăguțești, acolo unde se realizează defrișarea mecanică a digului pe râul Amaradia, pe o suprafață de șase hectare.

Și pe râul Șușița, în amonte de podul de la Târgu Jiu, se lucrează la decolmatarea albiei pe o lungime de 1,2 km.

SGA Gorj mai are lucrări de „întretinere dig la Canal deviere râu Jiu, aval evacuator“, care constau în defrișarea mecanică pe o suprafață de 2 ha pentru întreținerea corespunzătoare a lucrării.

„Lucrarile mentionate au menirea de eliminare a riscurilor de eroziune a malurilor și inundarea zonelor riverane cursurilor de apă. Sunt executate cu forțe proprii ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, atât mecanice, cât și umane“, a spus Ion Călinoiu, directorul SGA Gorj. (A.A.)

Galerie foto



Vizualizări: 1,198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: