Curtea de Conturi, în control la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj este supusă unui control al Curţii de Conturi. Verificările au început în data de 9 ianuarie şi se vor încheia pe data de 17 februarie. Controalele vizează modul în care s-au acordat subvenţiile din buget naţional, subvenţia la motorină şi ajutorul de minimis pentru secetă, acordat în anul 2015, dar şi alte aspecte legate de cheltuielile instituţiei. „Auditul Camerei de Conturi se desfăşoară la toate centrele APIA din ţară. Verifică perioada 2015-2016, obiectivul principal îl reprezintă modul de acordare al sprijinului financiar din buget naţional. Mai sunt şi obiective secundare, legate de un control managerial, de modul de derulare al investiţiilor, n-am avut noi multe, dar au fost. În anul 2015 am achiziţionat nişte autoturisme, nişte calculatoare, în fiecare an cumpărăm câte ceva pentru că tehnica de calcul este veche, de la înfiinţarea instituţiei”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. Conducerea instituţiei crede că nu vor fi probleme la finalul controalelor. „Nu ne sperie acest control, noi suntem supuşi mai multor controale. De la nivelul judeţului suntem verificaţi de Curtea de Conturi, de la nivelul regiunii suntem verificaţi de Autoritatea de Audit, apoi de Auditului Intern al instituţiei. La nivel central există o Direcţie de Audit, care face verificări la nivelul centrelor judeţene. Poate să vină în control şi Auditul Comunitar. Nu cred că vom avea probleme”, a precizat Constantin Negrea.  

Vizualizări: 674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: