Cutremurul din Arad, resimțit și de gorjeni

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc marți seară în Arad. Seismul s-a resimțit până în județul Gorj. Nu puțini sunt cei care mărturisesc faptul că au simțit vibrațiile pământului, iar mai apoi, aplicațiile de profil le-au confirmat temerile.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP a anunțat că la ora 20:26, în Crișana, Arad un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 5.6 km, de instensitate VII. Puțin mai târziu, specialiștii au revenit și au transmis că magnitudinea a fost, de fapt, de 5,3 pe scara Richter. Cutremurul a fost atât de puternic încât a fost resimțit la zeci și chiar sute de kilometri distanță. Înclusiv, în județul Gorj au fost resimțite mișcările pământului.

„Ușoară vibrație în parchet”, susține că a simțit o târgujiancă.

„Și eu am simțit la Motru. M-am gândit că mi se pare”, a mărturisit o altă femeie.

„Am simțit câteva vibrații ușoare, iar când am verificat aplicația am văzut că a fost un cutremur puternic în Arad. S-a simțit până în Târgu Jiu!”, a declarat un cetățean din muncipiul Târgu Jiu.

Potrivit INCDFP, ultimul cutremur înregistrat în zona Olteniei a avut loc în ziua de 01.06.2023, la ora 14:26:26. Acesta a fost catalogat de specialiști drept un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.0 ce s-a produs la adâncimea de 12.9 km.

Galerie foto


Vizualizări: 1,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: