Dan Diaconescu susţine alianţa PP-DD Gorj cu partidele de dreapta

Dan Diaconescu s-a luptat în 2012 cu „ciocoii” de la Gorj, iar acum o alianţă politică locală împotriva acestora este la mâna lui. PP-DD s-a întrunit ieri în şedinţă la nivel central, pentru o analiză pe marginea majorităţilor. Organizaţia de la Gorj a fost susţinută în demersurile ei privind o alianţă în Consiliul Judeţean cu partidele de dreapta. Asta în ciuda intoxicărilor lansate ieri de Ion Călinoiu pe mai multe posturi de radio şi televiziune, potrivit cărora consilierii PP-DD care o vor urma pe Mocioi vor fi excluşi din partid. Călinoiu a făcut ieri mai multe declaraţii în numele PP-DD, ca şi cum ar fi devenit brusc purtătorul de cuvânt al lui Dan Diaconescu.

Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, a declarat ieri pe B1TV că Niculina Mocioi are susţinerea sa şi a întregii conduceri centrale în demersul ei de a face alianţă la Gorj cu partidele de dreapta. "Nicoleta Mocioi are susţinerea mea să facă la Gorj alianţă cu PNL şi PDL. Chiar am încurajat-o în acest demers", a spus Dan Diaconescu.

Declaraţia a eliminat astfel perdeaua de fum creată pe parcursul zilei de Ion Călinoiu, care spusese la mai multe posturi de radio şi tv că Niculina Mocioi nu are susţinerea liderilor centrali, că i-ar fi mărturisit lui că pleacă la PDL, că PSD are protocol la nivel naţional cu PP-DD, astfel încât consilierii pepededişti care vor asculta de Mocioi vor fi excluşi din partidul lui Dan Diaconescu. „Domnul Călinoiu umblă cu intoxicări pentru a-mi destabiliza partidul. Nu este purtătorul de cuvânt al PP-DD, pentru a da mesaje în numele acestui partid. Îi asigur pe consilierii de la PP-DD că nu pot fi excluşi la cererea pesediştilor”, a spus Mocioi.

Şi conducerea PDL a dat ieri un comunicat de presă, în care a precizat că Mocioi nu şi-a negociat trecerea în acest partid. „Această informaţie  mincinoasă privind plecarea Niculinei Mocioi de la PP-DD şi venirea la PDL se înscrie în rândul acestor presiuni pe care le practică cotidian Ion Călinoiu şi camarila sa din partid”, arată PDL.

Vâlceanu: Am încredere în consilieri

Liderul democrat-liberalilor din județ, Dan Vâlceanu, e convins că PPDD va rămâne alături de PDL și PNL până la capăt, în ciuda speranțelor pe care le au cei din PSD de a găsi „trădători” printre aleșii opoziției. „Diferența dintre mine și Ion Călinoiu este că eu am încredere în consilierii noștri, pe când el caută trădători, iar asta cred că spune multe. Acesta este modul meu de a gândi. Le-am spus colegilor să nu uite că eu sunt un fin cunoscător a ceea ce înseamnă PSD Gorj. Suntem condamnați să rămânem împreună pentru că dacă vor fi unii care vor trăda vineri, în 2-3 luni vor fi călcați în picioare de cei pentru care vor trăda. Eu sunt convins că au înțeles acest lucru și de aceea spun că am încredere în toți consilierii opoziției, pe care i-am asigurat că sunt gata să fac orice sacrificiu, inclusiv din partea organizației, pentru ca demersul nostru să se bucure de succes”, afirmă Dan Vâlceanu.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: