Niculina Mocioi: Nu mai vreau să lucrez cu pepededişti vopsiţi în roşu

Chiar dacă organizaţia PP-DD Gorj a avut cel mai bun scor al partidului din ţară la alegerile europarlamentare, Niculina Mocioi, preşedintele filialei, este nemulţumită de rezultat şi vrea să facă ordine în partid. Vrea să înlăture membrii care nu s-au implicat în campanie pentru partid sau au făcut lobby pentru alte formaţiuni politice. Mocioi spune că cel puţin 10 organizaţii locale sunt vizate şi că se va lăsa cu excluderi din partid. “PP-DD are în interior foarte mulţi oameni care distrug partidul şi care luptă pentru PSD. De aceea scorul este un dezastru. Trebuie făcută curăţenie acum sau nu se mai poate vorbi de PP-DD în 2016. O să decapitez minimum 10 organizaţii locale. Cel puţin 10 consilieri vor pleca. Nu mai vreau să lucrez cu pepededişti vopsiţi în roşu. Le fac un bine şi îi fac liberi de contract”, a declarat Niculina Mocioi, liderul PP-DD de la Gorj.

Mocioi este de părere că partidul putea scoate un procent mai bun la alegeri dacă toate organizaţiile locale şi-ar fi dat interesul pentru partid. “PP-DD Gorj nu este de 8% dar din păcate organizaţiile locale nu au mai tras toate”, a precizat Niculina Mocioi.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: