Să recunoaştem. Ne trăim vieţile pentru planurile pe care ni le facem. Pentru evenimentele pe care le aşteptăm cu sufletul la gură. Pentru concediul ăla pe care ni l-am programat peste cinci luni şi la care visăm de când eram mici. Pentru concertul ăla pe care-l aşteptăm din adolescenţă şi până la care numărăm zilele rămase, cu biletele în buzunar. Pentru maşina la care visăm şi în sfârşit ne permitem să... Să luăm un credit ca să ne-o dea. Pentru meciul mult-aşteptat al echipei favorite. Pentru viitor. Odată evenimentul petrecut, ne pierdem interesul. Uneori suntem chiar dezamăgiţi de acel lucru pe care îl aşteptaserăm atât. Parcă n-a fost chiar cum speram. Noroc că imediat ne găsim altceva. Alt target, alt vis, alt eveniment pentru care să ne pregătim nerăbdători.

Exact aşa aştept eu ziua de 3 martie. Pentru că va fi ziua în care se va lua o decizie definitivă referitoare la eventuala colaborare cu securitatea a domnului Dan Voiculescu, zis Felix. Colaborare incriminată, de altfel, de propriile-i rude din străinătate, care se plâng că au fost turnate de zelosul lor neam. Zic că aştept nerăbdător decizia pentru că sunt foarte curios, în caz că Înalta Curte va întări verdictul CNSAS, de poziţia pe care o vor adopta lătrăii de la Antena. Să fii lătrău e ușor. Pare că ai coloană vertebrală şi testicule. Mai nasol este că în orice lătrău stă ascuns un lingău. Mi-i şi imaginez pe Dana Grecu sau pe Mircea Badea gudurându-se pe lângă patron, cum face Gâdea când îl mai obligă să-l invite în emisiune şi din ”domnule profesor” nu-l scoate, ba chiar uneori îi zice şi ”domnule profesor universitar”, când vrea să fie mai dur cu el. Deci ce vor face anteniştii dacă stăpânul lor e declarat public şi definitiv turnător? Vor tăcea? Îl vor apăra? Îl vor critica? Vom vedea.

Până una-alta, Voiculescu a publicat un text greţos pe propriul blog în care îşi pregăteşte deja apărarea (ştiţi şi voi vorba aia franţuzească cu cine se scuză, nu?), acuzând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că ar fi acţionat la presiuni politice. În plus, mai vine cu nişte ameninţări de dezvăluiri, în caz de verdict nefavorabil, care miros a şantaj şi riscă să se impută. La ora la care citiţi acest text, dumneavoastră probabil ştiţi decizia deja. Dar nu, nu-mi spuneţi care e. Lăsaţi-mă să mă bucur de ea singur, în modestul meu apartament în chirie de om care nu a lins niciodată nicăieri.