Dascăl la Motru şi funcţionar public la Târgu Jiu, în acelaşi timp

O angajată a Direcţiei Publice de Protecţie Socială din cadrul primăriei Târgu Jiu este acuzată că are două locuri de muncă, deşi legea nu i-ar permite acest lucru. Este vorba de Cristina Toma, care ocupă atât postul de inspector asistent în cadrul direcţiei, dar este şi profesor la un liceu din Motru. Aceasta spune că legea îi permite să presteze activitate în învăţământ, chiar dacă este funcţionar public. Şi şefa Direcţiei Publice de Protecţie Socială, Teodora Ciobanu,  spune că nu este vorba de nicio ilegalitate în acest caz. Este curios totuşi cum a reuşit să lucreze în aceeaşi perioadă în două oraşe aflate la zeci de kilometri distanţă.

Conform unei sesizări adresate redacţiei Pandurul, Cristina Toma ar ocupa ilegal un post în învăţământ şi un altul în cadrul Direcţiei de Protecţie Socială. În luna aprilie, pe când era profesor la Colegiul Tehnic Motru, Cristina Toma şi-a depus candidatura pentru unul dintre posturile de inspector scoase la concurs în cadrul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul primăriei Târgu Jiu. În urma concursului susţinut a obţinut postul de inspector asistent pe Compartimentul Financiar - Contabilitate.

Conform celor menţionate în sesizare, aceasta şi-a amânat începerea lucrului în cadrul direcţiei intrând în concediu medical, perioadă în care a avut totuşi activitate la liceul din Motru. „Ca să nu piardă postul de la Motru, doamna Toma şi-a amânat venirea pe postul de la Direcţia de Protecţie Socială cu certificate medicale până în luna iunie. În această perioadă, d-na în cauză şi-a continuat activitatea de cadru didactic titular la Colegiul Tehnic Motru. Deci, era în activitate la Motru, dar în concediu medical la Tg-Jiu. Ilegal! Deşi ambele conduceri ştiau situaţia, nimeni nu a luat nicio măsură. La 1 septembrie d-na Toma trebuia să se prezinte la postul de profesor pe care era titular. A venit mai târziu, iar a absentat şi toate acestea i s-au permis”, se arată în sesizare.

Cristina Toma spune că nu a fost în concediu medical în acea perioadă, ci a beneficiat de nişte libere de la Direcţia de Protecţie Socială pentru că a efectuat ore suplimentare. “Am două job-uri în momentul de faţă, iar legea îmi permite acest lucru, să fiu şi dascăl, şi funcţionar public. Sunt dascăl pe 18 ore săptămânal. Am verificat legalitatea împreună cu colegii şi juriştii societăţii. În perioada de activitate la Colegiul Tehnic Motru nu s-a suprapus deloc programul, pentru că în acea perioadă a programului 8-14 am beneficiat de libere conform orelor suplimentare anterioare. Asta s-a întâmplat timp de 2 săptămâni, pentru că legea îmi dă voie să-mi iau libere pentru că nu se plătesc orele suplimentare”, a declarat Cristina Toma.

„Doamna e angajata noastră, îşi face munca aici. Ce face în timpul liber nu este treaba noastră. Nu a avut concediu medical. Poate să aibă ca funcţionar public un al doilea job în afara orelor de program, un număr limitat de ore pe lună, doar în învăţământ”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu Jiu.

Nu mai predă la Colegiul Tehnic Motru

Cristina Toma a solicitat în cadrul ultimei şedinţe publice de repartizare a posturilor în învăţământ, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj în data de 19 septembrie, detaşarea la cerere de la Colegiul Tehnic Motru la Colegiul “Virgil Madgearu” din Târgu Jiu. Deşi atunci i-a fost aprobată solicitarea, ulterior ordinul nu a fost emis de şefii ISJ Gorj. Drept urmare, aceasta nu s-a mai prezentat la Colegiul Tehnic Motru şi a fost prezentă doar câteva zile, după şedinţa publică, la Colegiul “Virgil Madgearu” din Târgu Jiu.

Directorul Colegiului Tehnic Motru, Niculina Chiţulescu, spune că a introdus-o pe Cristina Toma în comisia de disciplină pentru că nu s-a mai prezentat la serviciu. “M-a surprins faptul că în acelaşi timp a mers cu două servicii, nu ştiu cum a făcut asta, să fie şi profesor la noi, dar şi la primărie, la Târgu Jiu. Din punctul nostru de vedere, a fost la ore atunci când a trebuit, iar în perioada în care nu a fost, adică de vreo două săptămâni, nu ştim absolut nimic. Am anunţat inspectoratul, pe ea o aşteptăm ca să meargă în comisia de disciplină. Între timp avem un alt profesor, următorul pe listă ca notă, cu examen, care îi face orele, pentru că nu ne permitem să batem joc de copii, mai ales de cei care sunt la profilul economic şi care au nevoie de profesori competenţi şi care să fie prezenţi la ore”, a declarat Niculina Chiţulescu.

Vizualizări: 519

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: