Gâdea stătea trist în biroul său de șef al televiziunii opoziției. Analiza a bătut cele opt televizoare, fiecare setat pe câte un loc din București unde ar fi trebuit să aibă loc proteste în acea zi. Nu era îngrijorat, era de-a dreptul disperat. Iar anunțaseră la toate jurnalele că vor protesta zeci de mii de oameni. Pe primul televizor, în fața Guvernului, apăruseră doar 28 de pensionari, dintre care 17 erau în trecere și doar scandau, fără aplauze, pentru că aveau mâinile ocupate cu plase de Cora și Carrefour. Gâdea oftează și ia stația de emisie-recepție de pe masă. ”Regia, se aude la Guvern? Filmați de la 30 de centimetri de sol. Maxim. Puneți-le pe babele alea să plângă... Poftim?! Nu vor?! Smulgeți-le niște fire de păr din nas. Și moșii să agite cârjele și bastoanele. Cum n-au? Dați fuga până la Mega Image și faceți rost!”

Pe al doilea televizor, la Cotroceni, cei opt greviști apăruți la poarta Palatului dansau plictisiți pinguinul în arșița soarelui de iunie. ”Ce-i, bă, apatia aia acolo?!” urlă Gâdea în receptor, făcându-l pe regizorul de la Cotroceni să-și verse toată punga de popcorn în poală. Regizorul de la Cotroceni se uita la o comedie. ”Mă scuzați, domnu' Gâdea! Ordonați!”. ”Deci pune-i pe țăranii ăia să facă un cerc cu hora în jurul cameramanului, iar el sa-i filmeze stânga dreapta cu slomo, să pară că sunt măcar câteva sute. Marș la treabă!”

Atunci, în birou dădu buzna Valentin Stan, extrem de precipitat. ”Domnooo Gâdea! E urgent! N-o să vă vină să credeți! A murit un pensionar la protestul de la Cotroceni!” Gâdea sări în picioare, ca împins de un arc. ”Nu se poate! N-avem noi norocul ăsta! Sper că nu e vreo glumă proastă!”. ”Nu nu nu, chiar a murit!” zise Stan radios. Cei doi chiuiră de bucurie și săriră unul în brațele celuilalt. ”Trimite toate echipele acolo! Vreau prim-planuri cu mortul, vreau declarații ale familiei, vreau să se spună că avea pensia 5 milioane. Ba nu, 3 milioane! Stane, tocmai ți s-a dublat salariul!” Valentin Stan râse fericit. Chiar atunci însă, în birou intra Dana Grecu, cu ochii în lacrimi: ”Alarmă falsă. Doar leșinase...” Gâdea se prăbuși din nou în scaun. Nu mai putu să murmure decât: ”Stan, ești concediat!...”

mantzy.wordpress.com