De ce ne plac concediile în străinătate

România e amuzantă şi nu te lasă niciodată să te plictiseşti. Asta e sigur, cred că putem cădea de acord până aici. Din păcate, plătim un preţ destul de mare pentru amuzamentul ăsta. Parcul de distracţii România este cel mai mişto din Europa şi poate din lume, dar e şi al dracului de scump. Ne distrăm, ne certăm, înjurăm, defulăm, dar pe urmă ne trezim vlăguiţi. Nu e uşor să te lupţi zi de zi cu funcţionari necooperanţi, cu cocalari, cu şefi incompetenţi, cu poliţişti rău intenţionaţi, cu mizeria de pe străzi, cu birocraţia fabuloasă, cu alcoolul din nasul cetăţenilor şi, în general şi mai ales, cu prostul gust. E distractiv deseori, dar nu e niciodată uşor.

Tocmai m-am uitat la un filmuleţ de pe realitatea.net în care un domn vrea să plătească cu bani mărunţi pentru eliberarea maşinii care îi fusese ridicată de pe o străduţă din Bucureşti. Domnul îţi petrece o zi întreagă în faţa casieriei, pentru că doamna din spatele tejghelei refuza să-i numere banii. De fapt nu refuza, dar o tot lălăie şi primeşte alţi clienţi, cu bani mari, înaintea lui. Această formă de protest (mersul cu bani mărunţi la plata impozitelor şi-a amenzilor) mi se pare neofertantă. În primul rând pentru că pedepseşti o biată casieră cu salariu de 8 milioane şi în al doilea pentru că te pedepseşti pe tine. Bănuiesc că oamenii care fac asta îşi numără banii respectivi, înainte să meargă să plătească ceva cu ei. Deci se chinuie ei doar ca să chinuie o biată rotiţă din sistem. Greşit. Sistemului trebuie să i-o tragi la scară mai mare şi cu mai multă inteligenţă. Altfel, o să mori de tânăr.

Să recunoaştem că în ţara asta suntem într-un veşnic protest. Se întrebau liderii USL de ce nu ies oamenii în stradă la mitinguri. De aia nu ies. Oamenii protestează de unii singuri, zi de zi. Nu au nevoie de un cadru organizat. Fiecare om din această ţară duce o bătălie perpetuă împotriva ţării însăşi. De aceea ne şi plac concediile în străinătate. E singura metodă prin care putem scăpa cu adevărat de necazuri. Un concediu în România nu e concediu. E continuarea războiului. Te ciocneşti de inamici oriunde te-ai duce. Ba mai rău, în serviciile turistice par să fie cei mai mulţi duşmani. O săptămână de vacanţă în România este egală cu vreo patru de stat la serviciu, judecând în nervi pe care şi-i faci. Deci nu mai faceţi greşeala să mergeţi la munte sau la mare, la noi în ţară. Vă veţi întoarce mai stresaţi decât aţi plecat. Mai bine staţi la serviciu şi nu cheltuiţi bani aiurea.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: