De ce vine Miodrag Belodedici la Târgu Jiu!

Competiția pentru copii organizată de FRF pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu a ajuns în faza finalelor care sunt programate pentru miercuri. La festivitățile de premiere sunt așteptați să participe și Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni și ambasador al competiției precum și Daniel Pancu, fost internațional și actual selecționer al echipei naționale U21 a României.

În primele două zile de competiție de la Cupa Tymbark Junior au fost programate jocurile din grupe, semifinalele și partidele pentru stabilirea clasamentului final. Meciurile au avut loc pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, după următorul program.

Finalele ONSȘ Cupa Tymbark Junior se vor disputa miercuri, între orele 9:00 – 12:35, după cum a anunțat oficial FRF care i-a prezentat și pe invitații speciali ai competiției: „Pe parcursul competiției îi vom avea prezenți la stadion pe tricolora Adina Borodi, ambasadoare a Cupa Tymbark Junior, dar și pe Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni și ambasador al competiției, și pe Daniel Pancu, fost internațional și actual selecționer al echipei naționale U21 a României. Cei din urmă vor fi prezenți la finalele competiției (miercuri, 22 mai)”.

Reamintim că stadionul din Târgu Jiu este gazda ediției din acest an a turneului final al ONSȘ Cupa Tymbark Junior iar timp de trei zile, în perioada 20-22 mai 2024, cele mai bune școli din țară la categoriile U10 și U12, băieți și fete,  au jucat pentru medaliile de campioni. „Astăzi s-a desfășurat cea de-a doua zi a competiției ONSȘ Cupa Tymbark Junior! Au avut loc partidele din semifinale, dar și finalele pentru locurile 5-8. Am avut o zi plină de fotbal, dar și plină de emoții. Tinerii fotbaliști au dat totul pe teren pentru a-și face loc în marea finală”, se arată în comunicatul FRF care a transmis și rezultatele tuturor meciurilor.

Galerie foto




Vizualizări: 2,116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: