De la gura săracului !

Dacă n-ai bătrâni să-i cumperi, iar dacă-i ai să-i vinzi, spune un proverb românesc. Problema statului român acum este că are prea mulţi, iar guvernul s-a gândit să-i împuţineze luându-le 15% din pensii. Pentru cei cu pensiile mici  procentul este un adevărat dezastru. Pentru cei cu pensii peste 1000 lei lucrurile se mai pot aranja, dar tot într-un permanent program de austeritate, care nu le mai permite nici să-şi procure medicamentele din ce în ce mai scumpe. Nu pot să cred că statul român n-a mai găsit din ce să-şi revină decât din pensia amărâtă a celor care supravieţuiesc cel mai greu în România!

Dacă s-a ajuns până acolo ca jandarmii să se lupte cu pensionarii înseamnă că suntem pe treapta cea mai de jos a anormalului. Şi asta indiferent dacă pensionarii au fost „dirijaţi” sau nu la protest. Solidaritatea despre care se vorbeşte nu înseamnă să le iei pensionarilor speranţa zilei de mâine chiar dacă ţi se pare că sunt prea multe guri de hrănit! Suprapopularea aparatului administrativ al statului asupra căreia au căzut de acord toţi că există nu se poate rezolva în felul acesta. În ciuda estimărilor făcute şi potrivit cărora în sectorul bugetar ar fi angajaţi în plus faţă de nevoi circa 200.000 de oameni, sunt voci autorizate care susţin că numărul lor ar fi mult mai mare. Concedierea a 200.000 de oameni, care nu-şi mai găsesc locul ar fi mult mai puţin dureroasă decât tăierea procentului din pensiile a 5 milioane de pensionari. Nemaivorbind de faptul că nu cred că situaţia financiară a statului se va îmbunătăţi după operaţiunea „tăierea” şi cu siguranţă că va urma a doua etapă, a măririi taxelor. România nu-şi poate reveni singură din criză, ea depinde de revigorarea pieţelor externe şi de credibilitatea pe care o vom oferi de acum înainte. Cu pensionari care se luptă pentru încă o zi de viaţă este uşor de închipuit ce credibilitate avem! Atâta timp cât nimeni nu se oboseşte , nici de la putere nici din opoziţie să prezinte public cheltuielile bugetare şi să inventarieze instituţiile de care statul se poate dispensa fără să-şi pună în pericol funcţionarea  la gradul de avarie în care suntem acum nu pot să cred în ciuntirea pensiilor ca metodă anticriză.

Pensiile nesimţite de care s-a tot vorbit pot fi micşorate prin tot felul de ciuntiri pentru că acel pensionar care poate trăi cu 100.000.000 lei vechi cu siguranţă poate trăi cu măcar jumătate fără să-şi modifice prea mult standardul de viaţă. Dar pentru  cel care are 7-8 milioane lei vechi şi 100.000 lei sunt bani mari! Dacă Guvernul şi preşedintele Băsescu au intrat în această morişcă şi ar fi dorit curăţarea bugetului de toate buruienile atunci ar fi trebuit s-o facă cum trebuie, prin concedieri, aşa cum se face în toată lumea. Prin tăierea pensiilor şi-au pus o Românie întreagă în cap. Că este o guvernare grea, că traversăm o perioadă grea nu este o scuză pentru că actualii guvernanţi precum şi preşedintele au ştiut la ce se bagă că nu erau veniţi de pe stradă! Din datele prezentate în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul cu FMI reiese că Executivul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public  cu 70.000 de bugetari adică cu 5% .

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat că personalul din sectorul public ar trebui să scadă pe termen mediu, în următorii ani, cu 250.000 de salariaţi, respectiv o reducere similară angajărilor suplimentare din perioada 2006-2008.În urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au propus ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8% din PIB în 2010, reducerea salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere masivă a subvenţiilor, în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: