De zece ani, aceleași probleme pentru sinistrații din Albeni

Sinistrații din Câmpu Mare mai au de așteptat până când vor intra în posesia terenurilor pe care au fost ridicate casele. Primarul din Albeni susține că are sprijinul unui parlamentar gorjean pentru a trece terenurile respective în domeniul public. După acest pas, oamenii vor putea să cumpere terenurile.

Situația sinistraților din Albeni rămâne la fel de încâlcită. Se fac, din nou, promisiuni că se va rezolva problema actelor de proprietate pe terenurile unde oamenii locuiesc. Au deja case, însă documente de proprietate, nu. „Prin intermediului domnului deputat Mihai Weber am reușit să inițiem proiectul de hotărâre de trecere din domeniul privat al ADS (n.r. Agenția pentru Domeniile Statului) în domeniul public al ADS. Apoi, terenul va trece în domeniul public al Primăriei Albeni. Vom studia legea să vedem cu câți bani le putem da terenurile acestor oameni. În zona Câmpu Mare, sunt aproximativ 200 de locuințe care sunt ocupate. Dacă le vom oferi apă, canalizare și teren oamenilor, cred că se vor muta toți sinistrații în aceste locuințe”, a declarat primarul Ionuț Stan.

Școală nouă, cu lacătul pe uşă

Oamenii așteaptă cu sufletul la gură rezolvarea acestei probleme. „De zece ani locuiesc acolo și nu am acte pe teren. Am acte de proprietate doar pentru casă. Am primit promisiuni din patru în patru ani. Mai avem însă de suferit câțiva ani. Să sperăm că se va rezolva această problemă”, ne-a spus o localnică. Aceasta nu este singura problemă a sinistraților din Albeni. Nu au apă, canalizare sau biserică. A fost construită o școală. la standarde europene, însă stă cu lacătul pe uşă pentru că nu sunt destui copii pentru ca unitatea de învățământ să poată funcționa. Şcoala se întinde pe o suprafaţă de 4.000 de metri, are două etaje, două centrale termice, ieşiri de urgenţă, tâmplărie din termopan, parchet, toalete pentru elevi şi profesori, camere de supraveghere şi vestiare. Guvernul a cheltuit, în 2007, 1,8 milioane de lei pentru construirea școlii. „Avem şcoală la doi paşi de casa noastră, dar copiii trebuie să meargă la câţiva kilometri distanţă. Copiii de la noi din sat merg la şcoala din centru, de la Albeni. Sunt transportaţi zilnic cu microbuzul şcolar”, ne-a spus o altă femeie din zonă. 

„Şcoala a fost inclusă, în anul 2014, în programul destinat învăţământului profesional şi au fost alocate chiar locuri. S-au înscris 5-6 copii, dar până la începerea cursurilor, au renunţat şi nu au mai venit. Este responsabilitatea primarului să facă demersuri pentru ca şcoala să fie inclusă în reţeaua şcolară. Pentru anul şcolar 2017-2018 nu se mai poate face nimic, pentru că perioada în care se puteau depune solicitările necesare a expirat”, a explicat Ion Ișfan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Vizualizări: 268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: