Deputata Mocioi: Doar 7% din şcoli au autorizaţie pentru prevenirea incendiilor

Deputatul  PNL, Niculina Mocioi, solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să găsească de îndată şi să comunice soluţiile pentru ca unităţile de învăţământ care nu au autorizaţie pentru prevenirea şi stingerea  incendiilor să intre în legalitate şi să nu constituie un pericol pentru elevi şi cadrele didactice. Totodată, deputatul PNL  Niculina Mocioi solicită ministerului de resort situaţia unităţilor şcolare din judeţul Gorj, privind această autorizaţie. ”Din  cele aproximativ 19.000 unităţi şcolare, doar 7% au autorizaţie pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Această situaţie gravă este relevată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care, la data de 12 noiembrie 2015, a comunicat că  doar 1.295 unităţi de învăţământ  deţin  avize sau autorizaţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. În prezent, pentru aceste unităţi şcolare sunt efectuate anual doar controale de verificare a apărării împotriva incendiilor și activități de informare preventivă și educare a elevilor și studenților asupra modului de comportament în cazul producerii unui incendiu, dar nu se fac paşi concreţi pentru îndeplinirea condiţiilor de autorizare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor”, susţine deputatul PNL Gorj, Niculina Mocioi. Îngrijorarea deputatului PNL cu privire la această situaţie face obiectul interpelării din 23 noiembrie adresată ministerului Educaţiei, Adrian Curaj.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: