Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Deschideți! Noi (ne) închidem

Să acţionezi „în orb”, aşa cum se spune atunci când nimic nu pare previzibil, este riscant, dar inevitabil. Lupta cu virusul planetar e dificilă şi epuizantă. Estimările privind creşterea şi descreşterea pericolului care ne ameninţă sunt date peste cap. Nimic nu este sigur. Omenirea se obişnuieşte cu acest ritm halucinant şi convulsiv şi nu dă semne că cedează. Dimpotrivă, ea rezistă, salvându-se din interior, ieşind victorioasă din nenumărate crize şi decompensări.

În sprijinul fiecărei victorii ar trebui să vină strategiile guvernamentale, coerente, clare, fără echivoc. În absenţa lor, apar controversele, disputele, amânările care pun în pericol sistemul de autoreglare, din interior, al populaţiei. Din păcate, mersul pe verticală nu a fost niciodată piesa de rezistenţă a vreunui guvern din istoria ultimilor 30 de ani.

Conştient de gravitatea situaţiei nu poţi cere minuni peste noapte, dar ai dreptul să soliciţi lămuriri. Recomandările privind deschiderea şcolilor, instituţiilor de cultură şi a spaţiilor publice din sectorul ospitalităţii (metaforă seducător - amăgitoare!) sunt controversate şi disputate. Efectele sunt devastatoare. Toate par un chin atunci când aşteptarea se amână, bâlbele se înmulţesc, iar deciziile sunt aruncate, cu aroganţă, dintr-o ogradă ministerială în alta. Încrederea în instituţiile statului scade, în ciuda faptului că, în situaţii de criză, ele ar trebui să-şi consolideze rolul. Tocmai de aceea, putem vorbi despre o închidere, printr-o suită de auto-reglări, în plin sezon al deschiderilor. Inteligenţa, instinctul de apărare al fiecăruia dintre noi par a fi singurele soluţii salvatoare. Succesul e pe cont propriu, de cele mai multe ori.

Şi totuşi, întrebările curg atunci când este vorba despre şcoală. Ştim sigur că ea se va deschide în data de 14 septembrie. Cum ? În ce condiţii logistice? Nimeni nu ştie. Ziua X este 7 septembrie. Atunci vom afla. Războiul cifrelor va decide dacă deschiderea e doar o iluzie sau o realitate.

În rest, autonomie, un concept vechi, resuscitat în condiţii limită. Un exerciţiu al intenţionalităţii aflate la mare distanţă de faptă. Autonomia, însă, se învaţă. Dacă este aruncată doar în spatele directorului de şcoală (cât de mult contează să fie un bun manager!), atunci ea devine un război psihologic, un război al nevoilor sub presiunea tuturor celorlalţi actori ai educaţiei: comunitate, părinţi, elevi, profesori.

Şi, uite-aşa, o deschidere cu fast, decontată politic de partidul aflat la guvernare ca o victorie, devine o închidere, prin soluţionări găsite rapid, cu grija scadenţelor care bat la uşă.

Deschiderile care devin închideri nu se opresc aici. Întrebările privind modul în care va funcţiona şcoala ne asaltează. Sistemul de învăţământ românesc, nepregătit să funcţioneze digital, încremenit în proiect, dă semne, din interior, că vrea, în ciuda tuturor opintelilor, să privească în afară. Eforturile se dublează, încheieturile trosnesc şi procesul de înnoire continuă. Mai greu este cu stufoasele conţinuturi, cu informaţiile balast care îngreunează mersul înainte, care frânează, încetinesc ritmul. Nu ne place să simplificăm, să scurtăm drumurile şi să ne facem viaţa mai uşoară. Continuăm să funcţionăm didactic după programe învechite, nemodificate, nestructurate de peste 15 ani. Digitalizarea îşi propune să schimbe lumea, să-i modifice ritmul. Pârghiile cu viaţa trebuie urgent refăcute. Altfel, totul e fără rost, fără temei. Din martie până în septembrie, grupuri de lucru, formate din profesori din toată ţara, la discipline diferite, puteau reorganiza conţinuturile, programa şcolară, pentru ca educaţia digitală să funcţioneze eficient şi coerent. Timp a fost! A lipsit voinţa politică.

Aşa că suntem încrezători că vom găsi, din interior, puterea şi luciditatea de a merge mai departe.

Vizualizări: 4,123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: