Mi-e rușine! Mă pot trata

Dublul limbaj, dubla măsură, duplicitatea, disimularea – boli grele, de nevindecat.

Cum ar spune Caragiale, să fii „tradus” în fiecare clipă. Să fii minţit, să ţi se vândă gogoşi – ce misiuni înalte, şcoală adevărată, nu glumă!! Să negociezi, fără niciun strop de ruşine, adevărul, să curmi drumul drept şi să o iei pe scurtătură, lăsând în urmă fraierii şi netoţii. Să strâmbi legea şi, aşa strâmbă cum e, să o şi încalci.

Şi după ce le-ai făcut pe toate acestea, cu mare meşteşug, să-ţi faci freza, să-ţi pui papionul şi să-ţi roteşti bastonul într-o piruetă periculoasă pentru oricine îţi stă în preajmă. Aşa frumos şi mândru (că aşa te arată oglinda şi supuşii) să vezi şi să spui ritos că lupţi de secole pentru o educaţie sănătoasă, pentru excelenţă, pentru merit.

Să mori de dragul adevărului, carevasăzică. Dar cum o fi (vorbă pur românească), „să mori de ruşine”? Bunul simţ în absolut! Performanţă istorică! Sfârşit nobil, onorant! Datele statistice nu înregistrează cazuri de acest gen. Dar cine ştie, bunele obiceiuri româneşti n-au pierit. Nu putem ieşi din istoria noastră, oricâte vecinătăţi model am avea. Ne place excepţionalitatea, ne dăm băţoşi când ieşim din rând.

Şi atunci, valorizând metaforic expresia „a muri de ruşine”, nu ne-am poziţiona şi ferm şi demn în faţa neadevărului? Nu am fi mai credibili? Nu am renaşte mai curaţi după ce ne vom fi ispăşit necinstea, dezonoarea?

Cum altfel am putea „repera” obrazul celor care au adoptat tacit proiectul de lege, una are protejează mediocritatea în educaţie? Cum îi putem numi pe acei „demnitari” din Camera Deputaţilor, care au girat o lege imorală, conform căreia, în perioada stării de urgenţă şi de alertă, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor echivala cu mediile „obţinute şi rezultate din promovarea claselor I-VIII, respectiv IX-XII”? Aşadar, să anulezi un examen naţional şi să-l înlocuieşti cu medii obţinute în afara unui sistem de evaluare obiectivă, care să asigure şanse egale de învăţare tuturor elevilor din această ţară, e, cum se spune, de „noaptea minţii”.

Şi dacă mintea întunecată a celui care a propus acest proiect de lege nu se mai poate mântui, ce se întâmplă cu ceilalţi? Mirajul electoral, miza voturilor, vraja, hipnoza care i-a cuprins, să fie atât de puternice încât să nu se dezmeticească? Să fii refractar faţă de normele morale e una, să încalci principiile morale e altceva.

În ambele cazuri, vorbim despre infracţiune. De ce? Pentru că regulile schimbate în timpul jocului, fără criterii, fără norme, încalcă morala primară. Pentru că notele obţinute în timpul şcolarităţii nu pot decide soarta unui elev, nu pot garanta în mod obiectiv un mediu competiţional corect şi sănătos, nu pot valida şi nu pot gira dreptul egalităţii de şanse. Pentru că încurajează revenirea la etapele de sezon, de odinioară, meschin controlate de un odin dat de sus: „să treacă toţi!” Şi, cum ştim, treceau toţi.

Nu suntem naivi. Înţelegem, conspiraţionişti cum suntem, că un asemenea proiect trebuia să treacă. Oricum. Fie şi indecent. Şi, mai ales, imoral. Fără niciun strop de respect faţă de calitatea educaţiei, faţă de tinerii care cresc în cultul muncii şi al perseverenţei. Faţă de familiile lor.

Ispăşirea înseamnă să-ţi răscumperi o greşeală prin suferinţă. Nu, nu este vorba despre una jertfelnică. Ar fi prea mult şi de nesuportat. Şi atunci, mai există vreo speranţă? Îndrăznim să credem că da. Senatul are dreptul votului final, are puterea ca legea aceasta aberantă să nu treacă. Bine, dar cum?

Exersând cea mai frumoasă partitură a unei vieţi cinstite: metaforic vorbind „să moară de ruşine”. E simplu. Şi e onorant. Să respingă de urgenţă proiectul de lege, o aberaţie, o formă gravă de încurajare a imposturii, a mediocrităţii, un joc periculos (pentru că s-a născut fără discernământ) al politicianismului.

Vizualizări: 4,968

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: