Descoperire șocantă făcută de scafandrii pe fundul Marii Găuri Albastre din Belize!

Misterul Marii Găuri Albastre din Belize continuă și atrage tot mai mulți cercetători. Sscafandrii care au ajuns pe fundul emblematicei „Great Blue Hole”, Marea Gaură Albastră din Belize,  au avut parte de scene șocante, descoperind acolo două cadvre umane.

Minunea naturală imaculată din Belize s-a dovedit a fi deloc imaculată cum mulți credeau. Astfel, scafandrii s-au aventurat pe fundul Marii Găuri Albastre și au rămas traumatizați de ceea ce au văzut la mare adâncime.

Marea Gaură Albastră este o dolină marină uriașă în largul coastei Belize, în Caraibe, care a stârnit curiozitatea oamenilor de știință și a turiștilor de ani de zile. Se întinde pe o lungime de 318 metri, are o adâncime de aproximativ 124 de metri și este considerată una dintre principalele atracții din zonă.

O echipă de scafandri de la Aquatica Submarines a mers într-o expediție ale cărei rezultate au devenit virale abia acum, la câțiva ani de la cercetarea Marii Găuri Albastre.

Expediția lor a fost finanțată de miliardarul Richard Branson, iar scopul ei a fost acela de a ajunge la fundul găurii și de a crea o hartă 3D a ei. Când echipa de scafandri a ajuns pe fundul apei, a fost uimită de animalele marine, cum ar fi broaștele țestoase de mare, rechinii de recif și coralii uriași. Cu toate acestea, când au ajuns la o adâncime de 90 de metri, viața a început să dispară.

Erika Bergman, care a făcut parte din expediție, a explicat că un strat gros de hidrogen sulfurat toxic se întindea pe suprafața gropii și împiedica oxigenul să mai ajungă în interior.

"Am găsit scoici și crabi pustnici care căzuseră în gaură și se sufocaseră", a declarat ea într-un interviu, potrivit Jerusalem Post.

Dar, scafandrii au fost șocați să vadă și două cadavre umane printre gunoaie de pe fundul Marii Găuri Albastre. Cel mai probabil, aparțineau celor doi dintre cei trei scafandri care s-au pierdut în interiorul gropii într-o expediție anterioară.

"Am găsit locul de odihnă al câtorva oameni și am anunțat cu mult respect guvernul din Belize unde i-am găsit. Toată lumea a decis că pur și simplu nu vom încerca nicio recuperare. Este foarte întunecat și liniștit acolo jos, pur și simplu îi lăsăm să rămână", a spus Bergman.

Nu toate descoperirile echipei au fost atât de sumbre. Scafandrii au localizat, de asemenea, stalactite, un tip de formațiune minerală care de obicei atârnă de acoperișul unei peșteri. Stalactitele au dovedit că situl a fost cândva o peșteră uscată pentru viața preistorică.

Descoperirile expediției au devenit virale în această săptămână, iar mulți oameni din mediul online s-au declarat șocați de descoperirile tulburătoare.

Miliardarul Richard Branson a descris expediția ca fiind "una dintre cele mai dure amintiri ale pericolului schimbărilor climatice pe care le-am văzut vreodată".

"Adevărații monștri din ocean sunt schimbările climatice și plasticul. Din păcate, am văzut sticle de plastic pe fundul gropii, care este adevăratul flagel al oceanului. Trebuie să scăpăm cu toții de plasticul de unică folosință", a conchis Branson.

Galerie foto


Vizualizări: 3,517

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: