Despăgubiri de două miliarde pentru aproape trei ani de arest abuziv

Mădălin Tomulescu, gorjeanul care a stat în arest doi ani și nouă luni pentru crimă și apoi a fost achitat, va beneficia de despăgubiri din partea statului român în sumă de două miliarde de lei vechi. Decizia a fost luată de Tribunalul Gorj și a devenit definitivă și irevocabilă la începutul lunii iulie 2009. Tomulescu ceruse inițial daune de 150 de milioane de euro, dar instanța a reținut doar daune morale, respingând capătul de cerere referitor la despăgubiri civile. În prezent Mădălin Tomulescu este tot în arest, de data aceasta pentru o tentativă de viol asupra unui bărbat, faptă pentru care a fost condamnat la șapte ani de pușcărie.

Martie 2002. Un cioban tânăr, de numai 22 de ani, este găsit decapitat pe un câmp din apropierea satului Tămășești. Din buzunarele victimei, Gheorghe Năsărâmbă, dispăruse o sumă de bani. Anchetatorii l-au identificat atunci pe făptuitor ca fiind Ion Mădălin Tomulescu, care la acea vreme avea 21 de ani și se certase în cursul zilei cu ciobanul. Varianta oficială a fost aceea că Tomulescu s-a dus la cioban pentru a-l lua la rost pentru pagubele provocate unor culturi agricole, cearta a degenerat și s-a ajuns la lovirea ciobanului cu un topor în moalele capului. Ulterior, Tomulescu ar fi secționat gâtul ciobanului cu o secure. Potrivit anchetatorilor, Tomulescu și-ar fi recunoscut fapta, declarația sa fiind înregistrată pe o casetă video. Aceasta a fost singura probă la dosar. Procuror de caz a fost Ion Diaconescu. Ajuns în pușcărie, Mădălin Tomulescu s-a declarat nevinovat și a spus că a recunoscut fapta sub presiunea bătăilor aplicate de anchetatori. După doi ani și nouă luni, Tomulescu era achitat din lipsă de probe. Acum va primi de la statul români despăgubiri în valoare de două miliarde de lei.

Din nou după gratii

Mădălin Tomulescu nu s-a bucurat prea mult de liberate. În anul 2007 a fost acuzat de un sătean că ar fi încercat să îl violeze și după un proces îndelungat s-a ales cu o nouă condamnare, de șapte ani. Nici de această dată Tomulescu nu și-a recunoscut fapta, acesta susținând că a fost victima unei înscenări.

Mădălin Tomulescu a povestit în fața instanței de judecată că, pe lângă faptul că nu a comis presupusul viol, el a fost de fapt victima unei infracțiuni, aceea de răpire. Acuzat de răpire era un anume Alin Jurj, cel care era șeful ciobanului decapitat pe câmp și care a fost într-o vreme suspect în cazul crimei.

Tomulescu spunea atunci că foștii lui anchetatori i-au înscenat tentativa de viol, supărați pe faptul că a reușit să le demonstreze incompetența. De altfel, procurorii au pledat permanent pentru ca Tomulescu să nu primească despăgubiri pentru perioada de detenție, pe motiv că și-a recunoscut crima și a indus astfel în eroare organele de anchetă. Cu toate acestea, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat în acest caz, menționând că procurorii trebuiau să se asigure că există și alte dovezi. “Împrejurarea că însuşi reclamantul ar fi contribuit la propria arestare, prin furnizarea către anchetatori a unor date care îl incriminau, nu exclude culpa organelor de anchetă, care, aşa cum justificat a statuat instanţa de apel, aveau obligaţia de a lămuri adevărata stare de fapt. În consecinţă, eventuala culpă a reclamantului nu este de natură a-l împiedica să exercite acţiunea civilă în dezdăunare”, se arată în sentința Înaltei Curți.

Procurorul Diaconescu, făcut celebru de propriile erori

Procurorul Ion Diaconescu a devenit celebru prin anchetele care au aruncat în pușcărie oameni nevinovați sau în orice caz a căror vinovăție nu a putut fi dovedită. Sigur că și judecătorii au o mare parte de vină, pentru că ei s-au pronunțat permanent cu privire la starea de arest.

Cea mai cunoscută victimă a lui Diaconescu a fost Marcel Țundrea, bărbatul din Pojogeni care a stat 12 ani în pușcărie pentru o crimă pe care nu a comis-o. După ani de insistență, lui Țundrea i s-a aprobat efectuarea unor teste ADN care au arătat fără putință de tăgadă că probabilitatea ca el să fie autorul violului urmat de crimă este ZERO. În aceste condiții, Țundrea a fost eliberat. Trecuseră însă 12 din cei 25 de ani la care fusese condamnat.

Țundrea nu a mai apucat să ceară despăgubiri

Marcel Țundrea își anunțase intenția de a cere daune statului român de 12 milioane de euro, câte unul pentru fiecare an petrecut pe nedrept în închisoare. Nu a mai apucat, fiind răpus de bolile acumulate în anii de detenție. Țundrea a murit joi, 18 ianuarie 2007, pe un pat de spital din Târgu Jiu. Potrivit conducerii spitalului, acesta s-a internat pe 11 ianuarie, la Secția medicală, cu diagnosticul pneumoftizie. La cei 57 de ani pe care îi avea, Țundrea suferea de mai multe afecțiuni: hepatită cronică, probleme cardiace, fibroză pulmonară și figura în antecedente cu TBC. Medicii legiști au stabilit că Ilie Marcel Țundrea a murit din cauza unor probleme cardiace, având sechele ale unor infarcte mai vechi. Țundrea nu a mai apucat să ceară daune și nu a primit nici un leu pentru suferința pricinuită de condamnarea pentru o crimă pe care nu a comis-o.

Vizualizări: 354

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: