Destin frânt de turnătorul Dragnea

În anii ’80 era subinginer la Rovinari. Îşi dorea o viaţă mai bună în Occident, ca mulţi alţi români. A avut ghinionul să spună asta unor cunoscuţi. Printre ei, un muncitor necalificat pe care nu îl lua în seamă, pe motiv că era cam prost. Un prost care i-a distrus viaţa, turnându-l la Securitate. Suntem în anul 2010. Subinginerul de acum 30 de ani este acum pensionar, dar a avut o viaţă grea. A făcut şase luni de puşcărie după ce a fost turnat la Securitate că vrea să fugă din ţară şi să îşi facă un trai în Occident. Apoi a fost nevoit să lucreze toată viaţa ca muncitor necalificat, pentru că nu i-au mai fost recunoscute studiile. A suferit mult din cauza anchetelor nesfârşite şi a nedreptăţilor care i s-au făcut după eliberare. Iar turnătorii au fost ani buni pe urmele lui, până la căderea regimului comunist. Acum, victima acelor turnători se luptă în instanţă să fie despăgubit de statul român pentru suferinţele produse.

Dar, ce face în anul 2010 turnătorul ascuns cu 30 de ani în urmă în spatele unui muncitor necalificat „cam prost”? Este lider sindical cu reprezentativitate la nivel naţional. Adică stă la masa negocierilor cu directori şi miniştri, iar spusele lui pot influenţa decizii de care depinde soarta a mii de oameni. Sindicaliştii din Rovinari, cei din mijlocul cărora a plecat, nu îl mai recunosc ca lider. Dar a rămas acolo la Bucureşti, cu destule sfori la îndemână. Cu salariu baban, cu delegaţii peste hotare, mă rog, cu toate avantajele unei astfel de funcţii.

O fi ştiut el turnătorul Dragnea că au fost oameni care au făcut puşcărie din cauza turnătoriilor lui? L-o fi interesat asta vreodată? Îl interesează măcar acum să afle ce s-a întâmplat cu cei pe care îi trăgea de limbă ca să îşi facă el norma de note informative? Probabil că nu. Cel mai probabil îşi doreşte să se stingă acest scandal cât mai repede, ca să îşi vadă liniştit de viaţa lui luxoasă.

Că viaţa nu este întotdeauna dreaptă, o ştim cu toţii. Mai contează după 25 de ani că un român a făcut puşcărie din cauza turnătorului Dragnea- Poate doar pentru victimă. În ziua de azi avem mult prea multe probleme actuale, ca să ne mai pese de rezolvarea celor de acum câteva decenii. Asta dacă gândim numai cu stomacul. Pentru că altfel, dacă ne-am uita în profunzimea societăţii româneşti, am vedea că multe dintre problemele de azi sunt cauzate de turnătorii de ieri. Turnători care conduc astăzi nu numai în lumea sindicală, ci şi în politică, în justiţie, în poliţie. Şi să nu uităm că unii dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri ai zilelor noastre au fost până în 1989 ofiţeri acoperiţi, protejaţi şi astăzi de sistemul actual de informaţii. Ei au luat pe nimic marile întreprinderi ale acestei ţări şi le-au stors doar în folosul propriu.

Poate că va veni o zi în care cei care au făcut puşcărie pe timpul comuniştilor pentru convingerile lor vor fi despăgubiţi de Statul Român. Din păcate, din banii noştri, ai tuturor, nu din cauza celor care le-au produs acea suferinţă. Deşi cei mai mulţi dintre turnătorii de ieri sunt astăzi pe val şi ar avea de unde.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: