Deţinuţii dispun de carduri pentru cumpărături

Deţinuţii din Penitenciarul Târgu Jiu au intrat în posesia cardurilor personalizate. Cardurile electronice conţin date despre titular care permit monitorizarea persoanelor private de libetate. Cu ajutorul lor deţinuţii îşi fac cumpărăturile şi telefonează rudelor sau prietenilor. De asemenea, pot merge în diferite zone din unitate, în care au voie, fără a fi însoţiţi de gardian.  
 Deţinuţii Penitenciarului Târgu Jiu îşi fac cumpărăturile de la magazinul din incinta unităţii de detenţie cu ajutorul unor carduri personalizate. Cardul se aseamănă cu o carte de identitate care include un cod de bare şi fotografia deţinătorului. Sistemul a fost implementat luna trecută de către o firmă specializată din Târgu Mureş. Deşi foarte multe persoanele private de libertate nu văzuseră niciodată un card, în mai puţin de 3 săptămâni toţi deţinuţii s-au familiarizat cu folosirea lui. Cu ajutorul cardului deţinuţii îşi pot cumpăra produse alimentare de minim 3 milioane de lei/săptămână. 
 De asemenea, persoanele private de libertate pot efectua câte 3 convorbiri telefonice pe zi, cu condiţia să nu depăşească mai mult de 10 minute. Săptămânal, între orele 9,30- 21,30, cardul poate fi folosit de către deţinuţi, pentru a vorbi telefonic cu persoanele apropiate din exteriorul unităţii de detenţie. Singurele restricţii se impun în timpul meselor. Persoanele private de libertate beneficiază de tarife reduse la convorbirile telefonice efectuate între orele 18,00-21,30, în zilele de sărbători legale, sâmbăta şi duminica. Aparatele telefonice sunt amplasate pe coridoarele spaţiului de deţinere şi pot fi folosite de către toţi deţinuţii.

Deţinuţii îşi primesc salariul pe card

 De regulă, cardurile sunt alimentate de către rudele persoanelor private de libertate. Există şi situaţii în care deţinuţii lucrează în afara unităţii de detenţie pe bază de contract, fiind remuneraţi pentru munca prestată. Persoanele private de libertate primesc salariul minim în funcţie de orele lucrate. Beneficiarii serviciilor prestate de către deţinuţi le pot depune banii pe card. O parte dintre persoanele private de libertate care provin din familii nevoiaşe preferă să-şi trimită salariul acasă pentru a-şi ajuta rudele.
 Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu ne-a declarat: „Sunt foarte mulţi deţinuţi care lucrează în afara penitenciarului şi îşi primesc salariul pe card. Acest sistem este foarte avantajos deoarece persoanele private de libertate nu mai trebuie să apeleze la contabil pentru a vedea cum stă cu situaţia financiară. Deţinuţii au posibilitatea să-şi verifice zilnic soldul. La magazinul din incinta unităţii de detenţie de unde îşi fac cumpărăturile pot citi disponibilul din cont.” De asemenea, Simona Dumitriu a mai precizat: „Cumpărăturile se fac în mod organizat, conform unui grafic, pentru a nu se creea îmbulzeală la magazin. Prin rotaţie, fiecare deţinut poate să achiziţioneze diferite produse pe baza cardului personalizat.”


Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: