Diaconescu vrea să rămână şef. „Am o grămadă de treabă”

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a scos la concurs postul de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Şi pentru postul de director economic a fost demarată o selecţie.

Postul de director general al DGASPC Gorj este ocupat interimar de Laurenţiu Diaconescu încă din toamna anului 2017, după demiterea lui Dumitru Cotrună. Diaconescu lucrează de peste 20 de ani în cadrul instituţiei şi anunţă că îşi va depune candidatura la concurs, însă nu se grăbeşte. „Intenţionez, am o grămadă de treabă aici. Lucrez şi la organigramă, lucrez şi la sporuri. Sunt o grămadă de probleme în direcţia aceasta mare. Normal că am o gândire cu privire la direcţie pe viitor. De organizare şi de funcţionare, mai multe schimbări, dar vom vedea”, a declarat Laurenţiu Diaconescu.

Candidaţii trebuie să aibă studii superioare în unul din domeniile: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate. Pot participa şi absolvenţii din alte domenii, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management. Acestora li se mai cere şi o vechime în specialitatea studiilor de minimum 3 ani.

Şi postul de director economic a fost scos la concurs. Postul este ocupat prin delegare de Liliana Andriţa, şefa Serviciului Contabilitate din DGASPC Gorj. „Nu intenţionează să meargă la concurs, din discuţiile pe care le-am avut cu dânsa”, a explicat Laurenţiu Diaconescu.

În acest caz, candidaţii trebuie să aibă studii superioare în domeniile economie sau management, finanţe şi contabilitate, dar şi o vechime de minimum 3 ani.   

Cei interesaţi să candideze la posturile de director general şi director economic pot depune dosarul de înscriere la concurs până în data de 10 aprilie. Proba scrisă va avea loc în data de 20 aprilie.

Vizualizări: 676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: