Gospodării afectate de lacul penitenciarului

Locatarii din zona ACH şi strada Hidrocentralei din Târgu Jiu se plâng tot mai des că sunt afectaţi de lacul Penitenciarului Târgu Jiu. Apa a ajuns din nou lângă casele şi blocurile oamenilor, autorităţile locale cerând proprietarului lacului să ia măsuri urgente.

Oamenii spun că în fiecare an au probleme cu lacul din Debarcader al Penitenciarului Târgu Jiu, în perioadele cu ploi şi ninsori abundente. „În fiecare an sunt astfel de situaţii. Nu este un caz izolat. O fi lacul prea plin, ceva se întâmplă. Lacul este al penitenciarului, nu este al primăriei. Se infiltrează apa, mai ales la parter. Oamenii ne sesizează. Au fost ani când venea apa din lac pe stradă”, a explicat Viorica Truşcă, administratorul Asociaţiei de Proprietari nr.178.

Gospodăria Nuţei Buştean a avut de suferit. „Aduseră nişte deţinuţi în capătul celălalt şi ar fi drenat lacul, la mine curge... Noroc că am aici o canalizare, că altfel în casă era apa, pe mine. Avem un drenaj şi o scurgere, dar trece încontinuu prin zid. Trebuie neapărat să sece lacul. Am mai avut problema asta, i-am sunat, au pus nişte saci de nisip, au înfundat colţul care dă în stradă spre Lidl şi acum, bineînţeles, nu i-a mai interesat că e lacul plin, că stau oameni pe aici”, a spus Nuţa Buştean.   

Problema localnicilor a fost anunţată de reprezentanţii asociaţiei de proprietari la Primăria Târgu Jiu. Doi directori din primărie au fost trimişi să vadă care este situaţia. „Am luat legătura cu directorul Popescu de la penitenciar să dreneze puţin ieşirea din lac, să preia pluviala o parte din apă. E vorba de proprietatea privată a penitenciarului, toată suprafaţa aceea de lac şi zona împrejmuitoare. Și pe zona cu blocurile să pună nişte saci de nisip, în aşa fel încât apa să nu se mai ducă spre blocuri. Vor face aceste lucrări astăzi”, a declarat, vineri, primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Galerie foto





Vizualizări: 2,319

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: