Zeci de mii de oameni au defilat prin Bucureşti sub stindardul PSD conduşi de Ponta şi Vanghelie. Marşul sindicatelor confiscat de bunăvoie de roşii lui Iliescu s-a transformat de fapt într-o acţiune de imagine a PSD hotărât să arate poporului cât de aproape îi este. În loc să se bată în Parlament pentru poporul pe care crede că-l reprezintă, Ponta a preferat să se alăture lui Vanghelie devenit un fel de guru al social democraţiei. Ponta ne-a propus schimbarea actualului guvern şi implicit a programului de guvernare, dar nu ne-a spus cu cine să-l schimbăm pe Boc. Măsurile economice alternative la actuala guvernare n-au convins nici măcar pe aliaţii lui, liberalii care ruşinaţi de năbădăile cu iz politic la care s-a dedat Ponta s-au abţinut de la maimuţăreli şi şi-au apărat statutul, luând loc în băncile Parlamentului. Dacă şeful celui mai mare partid din opoziţie nu mai face diferenţa între mişcarea sindicală  pe care a compromis-o definitiv şi protestul politic, atunci nu pot să cred decât că disperarea de a rămâne iar în opoziţie i-a luat minţile. Liderii confederaţiilor sindicale ar trebui să fie bucuroşi că Ponta s-a îndreptat spre politică şi n-a vrut să facă o carieră sindicală că în mod sigur ei n-ar fi avut multe şanse în faţa lui. Probabil că modelul lui este tot un jurist de mare fineţe, Victor Ciorbea, care din postura de sindicalist s-a cocoţat în poziţia de premier de unde s-a prăbuşit în uitare. Îl mai scutură din când, în când Realitatea ca să nu se pună prea mult praf pe el! Acum, după atâţia ani, Ponta a perfecţionat metoda şi vrea să ajungă premier călărind doi cai; pe cel al sindicatelor şi pe cel al politicii. Dacă nu se hotărăşte pe care-l vrea are  toate şansele să ajungă cu oiştea în gard că s-a mai întâmplat în istoria recentă acest lucru! Se pare că numai la PSD este  moda de a lupta pentru cauze pierdute dacă-l am în vedere şi pe bietul Geoană, care măcar a fost preşedinte în imaginaţia lui chiar şi numai pentru câteva ore. Să dai un guvern jos nu este un lucru prea complicat, complicat este să te gândeşti ce şi pe cine pui în loc în condiţiile în care gâdele FMI stă cu sabia deasupra capetelor noastre şi nu pare interesat de altceva decât de posibilitatea de a-şi recupera banii pe care ni i-a dat. Negocierile de marţi seara care au avut loc cu reprezentanţii FMI pentru relaxarea şi încercarea de relansare economică s-au lovit ca de un  zid. Scăderea cotei unice la 16% la 12%, diminuarea contribuţiilor sociale de la 44% la 41% precum şi creşterea salariului minim de la 600 la 700 lei, măsuri cerute de actuala guvernare au avut deocamdată un singur răspuns: NU. Adoptarea legii pensiilor, a salarizării unitare precum şi finalizarea proiectului de buget pe anul 2011 sunt priorităţile pe care le aşteaptă FMI dar pe care nu le impune ci, ca de obicei, le sugerează.  Într-un dialog al surzilor fiecare are priorităţile lui. Aşa se şi explică de ce Ponta a ales să se plimbe prin Bucureşti, la braţ cu Vanghelie!