Dian Popescu: Cei care latră cu demisia lui Ciurel nu cunosc situaţia CEO

Dian Popescu a revenit cu noi declaraţii după ce a spus „Nu” demiterii lui Laurenţiu Ciurel. Dian Popescu spune că o plecare a actualului manager ar crea haos în Complexul Energetic Oltenia, lăsând „şacalii” să se bată pe locul său. PNL Gorj a reacţionat printr-un comunicat de presă, delimitându-se de punctul de vedere exprimat de Dian Popescu, insistând cu demisia de urgenţă a managerului CE Oltenia. Senatorul liberal a dat de înţeles că va face lobby la noii miniştri pentru menţinerea în funcţie a lui Ciurel.

Rep.: Aţi fost apostrofat de conducerea PNL după ce v-aţi poziţionat de partea lui Laurenţiu Ciurel, căruia noul ministru al Energiei îi cere demisia?

D.P.: Nu am fost apostrofat de nimeni pentru declaraţiile mele. Dacă vă referiţi la conducerea centrală, nu mă interesează, în acest moment, ce se discută la Bucureşti. Eu nu i-am luat apărarea domnului Ciurel, aşa cum vor să imprime unii care n-au nici o legătură cu Gorjul, sunt aterizaţi pe aici. Am luat apărarea Complexului Energetic Oltenia. Guvernul are majoritate şi poate să-l schimbe pe domnul Ciurel în orice moment, după ce are un alt aparat de management construit. Demisia lui Ciurel lasă un gol în Complexul Energetic Oltenia, mai ales în acest moment, în care avem probleme cu excavatoarele şi cu benzile, discutăm deja de avarii care pot duce la zeci de milioane de euro. Dacă Ciurel îşi dădea demisia, cine conducea dezechiparea acestor utilaje şi mutarea lor, cine plătea pagubele de zeci de milioane, tot angajaţii? Angajaţii erau daţi afară pentru a satisface poftele politice sau alte interese financiare ale unor politruci care au aterizat prin Gorj?

Rep.: Faceţi referire la domnul Tudor Barbu?

D.P.: Fac referire la cei care latră pe margini şi nu cunosc care este starea Complexului Energetic Oltenia, nu cunosc situaţia judeţului Gorj. Noi, aici, nu trebuie să ne batem în declaraţii politice şi interese, în curând o să apară şi interesele altor politicieni în Complexul Energetic Oltenia şi o să vedem atunci de ce lătrau acum: Ciurel demisia! Nu putem să lăsăm pârjol după noi: pleacă ai noştri, vin ai noştri. Ciurel trebuie să plece cu aprobarea Guvernului, statului român, care este majoritar în Complexul Energetic Oltenia, iar a doua zi după ce pleacă trebuie să vină o echipă deja pregătită de Ministerul Energiei care să preia frâiele Complexului Energetic Oltenia. Demisia lui Ciurel nu face altceva decât să lase un gol şi să lase drumul liber şacalilor pentru a se bate pe acest post. O să vorbesc cu ministrul Grigorescu. Avem nevoie de stabilitate până vedem legea trecută. Am nevoie de specialiştii din CEO, care să vină cu motivare în comisiile parlamentare. Este o decizie proastă schimbarea managementului CEO, un haos creat în companie ar fi o greşeală. Trebuie asigurată mai întâi o securitate energetică Guvernului.

Rep.: Se vehiculează că susţinerea dumneavoastră pentru Laurenţiu Ciurel se datorează angajării soţiei în Complexul Energetic Oltenia.           

D.P.: Sunt nişte idioţenii, soţia mea lucrează la Petrofac, a lucrat la OMV Petrom şi a venit prin transfer la Petrofac. Proştii tot nu înţeleg că nu îi iau apărarea lui Ciurel, eu am spus că nu poate să-şi dea demisia acum, pentru că nu este bine. Mă distrează tema angajării soţiei mele în CE Oltenia, eu nu aş lăsa-o nici dacă m-ar ruga ei într-o companie de stat, când ea lucrează în privat cu un salariu bun. E petrolistă de o viaţă, are toate pregătirile necesare, are cursuri făcute pentru programele speciale cu care lucrează multinaţionalele.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: