Dian Popescu, sentinţă finală înainte de alegeri

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție vor da verdictul în cazul senatorului Dian Popescu, în data de 30 mai. La prima instanță, Dian Popescu a fost condamnat la cinci luni cu suspendare. Și atunci decizia a fost luată tot în timpul unei campanii electorale, mai exact la alegerile prezidențiale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni să amâne pronunţarea în procesul senatorului ALDE Gorj, Dian Popescu. Dosarul a rămas în pronunţare pentru data de 30 mai.
Primul complet de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe senatorul Dian Popescu la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. În dosar a mai fost condamnat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel, care a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi 30.000 lei amendă penală. Termenul de încercare este de şase ani. Gabriel Titus Popescu, fratele senatorului, a primit cinci luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. De asemenea, omul de afaceri Radu Dan Floarea, patronul firmei Tech Safety, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi un termen de încercare 6 ani. Dirigintele de şantier Nicolae Isar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi 4 ani termen de încercare. Singurul achitat a fost Dumitru Pârvulescu, director în Ministerul Finanţelor.
Dosarul a vizat atribuirea de lucrări, în schimbul unor foloase, de către primarul Florin Pavel, dar şi un contract de cesiune de creanţă de 2,5 milioane de lei, între două persoane fizice, afacere în care ar fi fost implicată şi Primăria Peştişani.

Vizualizări: 2,129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: