Direcţia Silvică scoate bani frumoşi din trufe

Direcţia Silvică Gorj a cesionat în acest an dreptul de recoltare a ciupercilor comestibile către firme din judeţ, dar şi din afara lui. Conducerea instituţiei va realiza astfel importante sume de bani la buget, peste 70.000 de lei numai din ciupercile comestibile la care se adaugă şi sume rezultate din cesionarea dreptului de recoltare a trufelor.

Direcţia Silvică Gorj va câştiga în acest an aproximativ 60.000 de lei din cesionarea dreptului de colectare a unei specii de ciuperci foarte rare. Trufa încă se mai găseşte în pădurile din Gorj, astfel că Direcţia Silvică a cesionat dreptul de recoltare pentru două tone de astfel de ciuperci. „Am cesionat dreptul de recoltare la trufe tot pe suprafaţa de fond forestier de stat de pe raza ocoalelor silvice. Aici am cesionat două tone. O firmă din Gorj a cesionat dreptul de recoltare şi noi vom încasa undeva la 60.000 lei din această cesiune”, a declarat Ovidiu Cârstoc, directorul Direcţiei Silvice Gorj.

Instituţia va face bani şi din cesiunea dreptului de recoltare a celorlalte ciuperci comestibile. Vorbim aici de hribi şi gălbiori. În acest caz s-a cesionat dreptul către patru firme, pentru nouă tone de ciuperci, o cantitate mult mai mică faţă de anii trecuţi. „În urma licitaţiei, s-a cesionat cantitatea de nouă tone de ciuperci comestibile de pe raza ocoalelor silvice ale Direcţiei Silvice Gorj, adică suprafaţa pădurilor de stat de pe care se poate cesiona. Vreau să spun că producţia a fost foarte slabă în acest an la ciupercile comestibile pentru că a fost secetă cumplită şi nu a fost o fructificaţie cum ne aşteptam noi”, a mai spus Ovidiu Cârstoc, şeful Direcţiei Silvice.

Din aceste cesiuni, Direcţia Silvică va încasa aproximativ 70.000 de lei, firmele urmând să dea ciupercile pe piaţa externă pentru consum sau fabricarea de medicamente.

Vizualizări: 2,201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: