Director spital: Niciun loc liber la ATI. Mă gândesc cu groază la ce va urma

Secțiile de Terapie Intensivă din Gorj sunt ocupate la capacitate maximă. De exemplu, la spitalul din Târgu Cărbunești, toate cele 15 paturi au fost pline în ultimele 10 zile, spune managerul unității spitalicești, Constantin Târziu.

Situația din spitale privind secțiile de ATI se complică pe zi ce trece. Numărul mare al persoanelor care au nevoie de ventilație în urma contaminării cu coronavirus este un motiv de îngrijorare. Managerul Spitalului de la Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, spune că unitatea medicală nici nu ar putea să facă față exploziei de noi infectări, asta în cazul în care pacienții asimptomatici și cei cu simptome ușoare nu ar fi tratați la spitalul de la Dobrița.

”La nivelul spitalului nostru și în Gorj a crescut numărul pacienților cu Covid. Astăzi avem 78 de pacienți la Târgu Cărbunești. Nu există locuri la ATI. În ultimele 10 zile am avut cele 15 paturi pline. Faptul că pacienții care apar la noi au afecțiuni din ce în ce mai grave nu ne ajută mult. Este bine că la Dobrița se tratează cei cu simptome ușoare sau cei asimptomatici. Dacă ar veni și acei pacienți la noi, nu am putea face față”, a spus Constantin Târziu, la Radio Infinit.

Târziu se gândește cu groază la ceea ce va urma peste două săptămâni: ”Eu mă gândesc cu groază la ce va fi peste două săptămâni, atunci când o să apară și infecțiile respiratorii și gripa”, a mai spus acesta.

Vizualizări: 2,641

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: