Directorat fără directori la CE Oltenia

Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia a numit doi noi membri în cadrul Directoratului CE Oltenia, care spre deosebire de ceilalţi trei nu sunt şi directori de divizii. Este vorba de Adrian Mircea Teodorescu și Ovidiu Bălăcescu. Surse din cadrul companiei spun că, treptat, şi actualii directori de divizii, Daniel Antonie şi Ionel Ilie, care fac parte din conducerea executivă, îşi vor pierde calitatea de membru al Directoratului.

Anunţul privind numirea celor doi noi membri ai Directoratului CE Oltenia a fost publicat pe site-ul companiei, însă este unul incomplet. Cei din administraţie nu au menţionat dacă Adrian Mircea Teodorescu și Ovidiu Bălăcescu vor conduce vreo divizie sau vor fi doar simpli membri. "În data de 16 martie 2016, Consiliul de Supraveghere a numit doi noi membri interimari în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, până la finalizarea procedurii de selecție a acestora, în vederea respectării prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. În acest moment, Directoratul CE Oltenia este format din 5 membri: Laurenţiu Ciobotărică - președinte, Daniel Antonie - membru, Ilie Ionel - membru, Ovidiu Balacescu - membru, Adrian Mircea Teodorescu - membru", se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul CE Oltenia.
Surse din companie spun că intenția Consiliului de Supraveghere este aceea crea un Directorat ai căror membri să nu conducă nicio divizie și care să nu aibă nicio răspundere. Fiecare membru al Directoratului încasează lunar 4000 de euro brut pentru poziţia pe care o ocupă. Aceste decizii ale supraveghetorilor CE Oltenia sunt inoportune în contextul în care la nivel de companie se discută despre disponibilizarea a circa 2000 de salariaţi.

Vizualizări: 3,368

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: