Directorul general al Hidroelectrica, prezent astăzi la Târgu Jiu

Directorul general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea, va fi prezent astăzi în Gorj într-o vizită de lucru la sucursala din Târgu Jiu. Potrivit directorului sucursalei Gorj, Pantelie Raicu, vizita superiorului său are loc în condiţiile în care au apărut unele probleme cu finanţarea la investiţia Bumbeşti Jiu- Livezeni.  „Vizita are drept scop stabilirea unor lucrări prioritare pe tronsonul Bumbeşti Jiu-Livezeni în aşa fel încât lucrările executate până acum să nu fie puse în situaţia de a se deteriora”, a declarat Pantelie Raicu, directorul Hidroelectrica, sucursala Gorj. Aşadar, Constantin Trihenea va ajunge la Gorj împreună cu directorul de producţie din Hidroelectrica Bucureşti dar şi cu ceilalţi directori de sucursale pentru a stabili cu exactitate care sunt priorităţile. „Până acum s-au făcut aducţiunile însă nu s-a făcut betonarea şi injecţiile. Vizita de lucru va stabili clar care vor fi priorităţile. Cum au apărut câteva probleme cu finanţarea investiţiei atunci trebuie să stabilim priorităţi”, a declarat Pantelie Raicu.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: