Discuţii la Motru pe seama creşterii preţului gigacaloriei

Consilierii locali din Motru vor analiza miercuri propunerea Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru de majorare a preţului gigacaloriei. Conducerea uzinei de termoficare spune că măsura nu va afecta cetăţenii. În schimb, autorităţile locale nu sunt de acord cu calculele prezentate de conducerea UATAA.

Conducerea UATAA Motru spune că este nevoită să crească preţul gigacaloriei pentru că acesta este stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „Ne-am adresat Consiliului Local în ceea ce priveşte noul preţ care va fi practicat în 2019 pe energia termică. Va fi hotărât în şedinţa de Consiliu Local. Vorbim de un preţ de producere reglementat de ANRE, în jur de 200 de lei/gigacalorie. Solicităm, şi sper să găsim înţelegere, ca populaţia să plătească acelaşi preţ ca în trecut şi restul să fie subvenţie. În momentul de faţă, graţie accesării de fonduri guvernamentale, prin primărie, au fost achitate sume în avans pentru subvenţie. Vorbim de 2,1 milioane, sume achitate în avans ca şi subvenţii. Practic, Consiliul Local nu datorează doi ani subvenţii pentru UATAA”, a declarat Eugen Corcoaţă, administratorul special al UATAA Motru.

Autorităţile motrene spun că au analizat solicitarea celor de la uzina de termoficare şi nu sunt convinse că motivarea acestora este corectă. „Propunerea de la UATAA este pentru majorarea preţului gigacaloriei. Nu sunt de acord cu modul de calcul. Am găsit nişte neconcordanţe. Vom avea discuţii cu consilierii locali, cu directorul de la UATAA, cu toată lumea, să vedem unde este greşeala şi ce facem. Când a înaintat propunerea, Eugen Corcoaţă, chiar dacă a crescut preţul de producţie al gigacaloriei, propunea Consiliului Local să suporte diferenţa în aşa fel încât populaţia să plătească la fel ca în anii trecuţi. Ori lucrul acesta nu se poate chiar aşa. Adică, n-are calitatea să facă asta”, a comentat Gigel Jianu, primarul din Motru.

În prezent, preţul gigacaloriei este de 178 de lei, iar diferenţa până la 156 lei, cât plătesc cetăţenii, este suportată de primărie. „Conform Legii 2015, Consiliul Local are obligaţia de a fixa preţul de referinţă pe care să îl plătească populaţia. Şi pentru faptul că am reuşit să atragem fonduri guvernamentale şi să avem achitată în avans subvenţia, solicităm ca preţul de referinţă al populaţiei să rămână la nivelul de 156 de lei”, a mai spus Eugen Corcoaţă.

Vizualizări: 1,325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: